Avioanele de luptă ale SUA, care oferă sprijin aerian trupelor speciale americane la sol şi combatanţilor rebeli sprijiniţi de SUA în Siria, sunt ”bruiate” de către ”adversari”, a declarat miercuri generalul Tony Thomas, şeful comandamentului pentru operaţiuni speciale al armatei americane, fără să precizeze însă cine sunt ”adversarii”, potrivit canalului de televiziune Fox News, citat de agerpres.ro.

Calificând condiţiile războiului electronic dus în Siria ca fiind ”cele mai agresive” de pe pământ, generalul de armată Tony Thomas a declarat într-o conferinţă privind utilizarea mijloacelor de luptă electronică desfăşurată la Tampa (baza militară în Florida) că aceşti adversari ”ne testează în fiecare zi, ne blochează comunicaţiile, dezactivează (aparatele) AC-130s etc.”.

Declaraţiile generalului Tony Thomas, citate în premieră de site-ul The Drive, intervin în contextul unor informaţii potrivit cărora forţele ruse ar bruia drone de supraveghere americane în Siria.

Aparatele de luptă de tipul AC-130 s-au numărat printre avioanele militare americane implicate în atacul aerian în care au fost ucişi zeci de mercenari ruşi în Siria la începutul lunii februarie, notează Fox News în pagina sa electronică. Pentagonul a declarat că aceştia au atacat un avanpost deţinut de trupe speciale americane şi de către miliţii din cadrul Forţelor Democratice Siriene (SDF), o alianţă kurdo-arabă sprijinită de SUA în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria.

Anterior, postul de televiziune NBC informase, citând sub rezerva anonimatului înalţi responsabili militari, că Rusia a blocat semnale radio transmise de dronele americane în Siria, iar unii observatori au remarcat că aceasta s-a întâmplat după presupusul atac cu arme chimice atribuit regimului sirian în Gouta orientală, conform portalului rusesc Rambler.

Într-un comentariu, redactorul şef al publicaţiei ruse ”Apărarea naţională”, Igor Korotcenko, a afirmat că sistemele de luptă electronică ruse blochează semnalele oricăror drone care se află în apropierea bazelor Rusiei din Siria. La rândul său, Evgheni Serebrennikov, vicepreşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate naţională din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a calificat drept ”minciuni” informaţiile despre blocarea dronelor americane în Siria, potrivit Rambler.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

8 Responses to General SUA: În Siria, Rusia desfășoară împotriva SUA ”cel mai agresiv” război electronic

  1. Ramona Georgescu spune:

    De ce se vaita?Nu au cea mai avansata tehnologie?

    • bogdan spune:

      mai scrofita ! nu se plange nimeni ? de unde ti-a fatat neuronul prostia asta ? pai nu i-au curatat pe godacii vostri USA cu bruiaj cu tot ? asa va va sapa si USA si NATO ori de cate ori veti ridica nasul inspre noi ! daca sunteti pureci nu puteti sa va bateti cu elefantii !

    • bogdan spune:

      Nu se pange nimeni scrofito !

  2. Marian spune:

    Pana la urma se vor infrunta si cele doua puteri,dar nu in mandatul Trump-Putin ca ei cred ca se inteleg bine.Cacealmaua cu cearta o fac sa cumpere tarile armament pentru „aparare”.

    • bogdan spune:

      pana la urma se va dezmembra si Porcia lui Putler de foame precum s-a intamplat si cu URSS…

    • Hamurabi spune:

      Nu se inteleg bine,ar vrea putleristu,el crede ca o tara e condusa de doar o singura persoana,de parca tarile sunt conduse ca-n colhozu rusnac piticot.Rugati-va mucosilor sa nu scada pretul la petrol si gaze caci a-ti pus-o,iar Natasele invadeaza superOccidentul si barbatii barbari alcoolisti vor bea alcool ieftin de vor orbi ca chiorii.

  3. bogdan spune:

    Razboiul electronic nu i-a impiedicat totusi pe americani sa le-o traga la greu mercenarilor porci in respectivul atac ! Daca nu interveneau la greu telefonic de la kremlin – nu mai ramanea nici picior de godac din trupele trimise ! Oricum pana godacii au recunoscut ca trupele sunt trimise de kremlin au fost decimati 90% ! Dar in caz de confruntare reala intre USA si Porcie toate camioanele ce detin aparatele de bruiaj electronic detinute de Porci vor fi distruse in primele minute de confruntare militara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top