militar GeorgiaVaricela a împiedicat compania din Georgia care urma să participe la exercițiile militare internaționale Anakonda-2016, care au loc în Polonia, scrie „Georgia on-line”, cu referire la un comunicat al Ministerul Apărării al țării.

Potrivit ministerului, a III-a companie de infanterie ușoară din Batalionul12 al Brigazii Mecanizate IV a forțelor armate georgiene urma să participe la exercițiile militare internaționale Anakonda-2016.

Cu puțin timp înainte de plecarea companiei, au fost înregistrate doua cazuri de varicela, care a fost transmisa de la membrii minori ai familiilor militarilor.

În acest sens, Statul Major General al Forțelor Armate georgiene a avut loc un consiliu, la care s-a decis că compania nu va participa la exercitiile Anakonda, pentru a se evita răspândirea virusului în rândul participanților la manevre militare.

„Trebuie remarcat faptul că, în calitate de invitat la Anakonda-16 va participa șeful Statului Major General al Forțelor Armate georgiene, general-maiorul Vathang Kapanadze, iar în calitate de observatori   colonelul Shalva Dzhabahidze şi colonelul George Matiashviliі”, – au precizat în cadrul Ministerului Apărării din Georgia.

Reamintim, pe 6 iunie, în Polonia a demarat exercițiul militar internațional „Anakonda-2016.”

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top