Germania, Franța, Rusia și Ucraina au convenit asupra unei serii de „măsuri imediate” destinate impulsionării procesului de soluționare a conflictului din estul Ucrainei, a anunțat luni seara Berlinul după o convorbire telefonică între liderii celor patru state, relatează dpa.

Astfel, cele patru țări — reunite în cadrul așa-numitului format de negocieri „Normandia” — au cerut ca încălcările armistițiului din estul Ucrainei să înceteze imediat, scrie Agerpres.ro.

Îndepărtarea trupelor ucrainene și a rebelilor proruși de la linia frontului și retragerea armelor grele au constituit de asemenea priorități ale discuțiilor, conform unei declarații comune.

Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron a cerut părților să reia schimbul de prizonieri până la sfârșitul anului în baza principiului „toți în schimbul a toți”.

Emisari din cele patru state urmează să se întâlnească luna viitoare înaintea unei noi convorbiri telefonice programate între șefi de stat și de guvern în cadrul formatului „Normandia”.

Cu această ocazie, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a insistat asupra desfășurării unei misiuni de menținere a păcii a ONU în zona de conflict din apropierea frontierei cu Rusia, potrivit unei declarații postate pe site-ul său.

Referitor la situația din estul Ucrainei, Poroșenko a calificat luptele din ultimele zile între militarii ucraineni și rebelii proruși ca fiind unele dintre cele mai sângeroase din acest an.

Potrivit acestuia, peste 20 de militari ucraineni au fost uciși în estul țării în ultimele patru săptămâni.

Franța și Germania încearcă să negocieze o soluție la conflictul care a izbucnit acum trei ani după ce protestele în masă, reprimate în mod violent, au dus la înlăturarea președintelui prorus Viktor Ianukovici de la putere și la fuga acestuia în Rusia, în timp ce la conducerea Ucrainei au venit forțe proeuropene care pledează pentru o strângere a relațiilor cu Occidentul.

De asemenea, Poroșenko, Macron și Merkel au denunțat anunțul făcut săptămâna trecută de către separatiștii din regiunea Donețk privind crearea așa-numitului stat „Malorusia” („Mica Rusie”), un termen care a desemnat în epoca țaristă teritoriile ce corespund în mare parte Ucrainei moderne.

Macron, Merkel și președintele rus Vladimir Putin au discutat anterior despre conflictul din estul Ucrainei în marja summitului G20, care a avut loc la începutul lunii iulie la Hamburg.

Cancelarul german a constatat atunci progresul „foarte, foarte lent” al eforturilor destinate să pună capăt violențelor în estul Ucrainei.

Toate armistițiile convenite în teatrul de război din estul Ucrainei au eșuat până acum. Potrivit ONU, aproximativ 10.000 de persoane au fost ucise în conflictul din Donbas începând cu anul 2014.

În acest context, DPA menționează că pentru Emmanuel Macron, învestit în funcția de președinte în luna mai, aceasta a fost prima discuție telefonică în format „Normandia”. Mass-media ruse au indicat că discuțiile au durat circa două ore.

La discuții au participat și reprezentanți ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care monitorizează independent situația din estul Ucrainei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Germania anunță „măsuri imediate” pentru încetarea focului în Donbas

  1. bogdan spune:

    Atat timp cat porkul pitic va guitza inca la kremlin nu va fi pace in zona asta de lume …

  2. unul spune:

    Taranu Ion , oare Rusia nu i-a inarmat pe separatisti , nu si-a trimis soldati in Ucraina sa lupte cu soldatii ucrainieni?
    Adica rusii intra in alta tara cu trupe si tu spui ca noi suntem chiori ?
    Si ce daca SUA a inarmat Ucraina , Ucraina are voie sa primeasca arme de la cine vrea , este un stat suveran , Rusia nu trebuia de la inceput sa se implice , nu mai tot minti lumea si nu mai tot manipula , tot prostul stie ca Rusia este statul agresor , iar voi rusnacii un popor de criminali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top