Agenția Federala a Rețelelor a exclus din planul de dezvoltare a rețelei de transport de gaze din Germania un număr de cinci proiecte legate de extinderea „Nord Stream-2“, scrie „Deutsche Welle“, cate citeaza comunicatul de presa al autoritatii de reglementare.

Potrivit agenției, perspectivele de punere în aplicare a acestor proiecte sunt prea vagi. Ele vor fi din nou incluse în planul de dezvoltare atunci când vor fi eliberate autorizatiile de construire pentru „Nord Stream-2“.

Trei dintre proiectele eliminate nu erau inca finalizate, iar punerea în aplicare a altor două proiecte nu mai este necesară din cauza planurilor modificate.

„Prin aceste modificări protejăm consumatorii germani de gaze de cheltuili inutile. Proiectele costisitoare de extindere a rețelei de gaze din Germania ar trebui să fie puse în aplicare numai atunci când acestea sunt cu adevărat necesare“ – a spus Jochen Homan, șeful Agentiei Federale pentru Rețele.

Planul de dezvoltare a rețelei de transport de gaze din Germania este alcatuit la fiecare doi ani de catre operatorii de conducte magistrale și verificat de către Agenția Federală pentru Rețele. Decizia Autorității cu privire la măsurile necesare pentru dezvoltarea rețelelor de gaze naturale sunt obligatorii pentru operatorii de pe piata de profil.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Germania renunță la cinci proiecte legate de „Nord Stream-2“

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Rusia a trimis aici doi troli: Taranu Ion si Marius Vintila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top