SteinmeierMinistrul de externe german Frank-Walter Steinmeier și-a exprimat miercuri speranța că la reuniunea cu omologii săi din Franța, Rusia și Ucraina, prevăzută pentru miercuri după-amiază la Berlin, se vor înregistra progrese în vederea unei ”prelungiri” a acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, document încheiat la finalul lunii aprilie, relatează AFP.

De asemenea, Steinmeier a spus că se așteaptă la progrese și cu privire la organizarea de alegeri locale în estul Ucrainei, subiect asupra căruia Kievul și Moscova încă au opinii divergente, în pofida eforturilor depuse de mediatorii francezi și germani pentru punerea în practică a acordurilor de la Minsk, încheiate în februarie 2015.

”S-a atins un anumit calm (pe teren), dar încă există o escaladare și chiar o re-escaladare. Acest lucru nu poate rămâne așa, întrucât fiecare întâlnire fără rezultat lovește în credibilitatea acordurilor de la Minsk. Astăzi este vorba despre prelungirea încetării focului convenită pentru Paști și despre definirea mecanismelor pentru o securizare mai bună a încetării focului decât până acum”, a subliniat șeful diplomației de la Berlin.

El a reamintit că părțile implicate în conflictul din estul Ucrainei trebuie să creeze condiții pentru organizarea de alegeri locale și să evite o nouă escaladare a violențelor, în timp ce constant au loc noi confruntări.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top