Armata germană a trimis 13 tancuri suplimentare în Lituania, într-o demonstraţie de forţă în faţa  ameninţărilor militare din partea Rusiei, relatează joi dpa.

Treisprezece vehicule blindate tip Boxer şi un vehicul blindat de recuperare au fost încărcate joi la Immendingen, sud-vestul Germaniei, pentru a ajunge cu trenul în patru zile până la baza lituaniană Rukla, a anunţat Bundeswehr-ul.

Batalionul de infanterie uşoară 292 urmează să înlocuiască trupele de infanterie mecanizată staţionate la bază. Măsura este destinată „securizării statelor baltice”, a declarat comandantul Wolf Ruediger Otto.

Un total de 150 de vehicule şi 60 de containere urmează să fie transportate prin Europa ca parte a noului batalion, potrivit armatei germane.

Lituania, Estonia şi Letonia, toate foste republici sovietice, au fost alarmate de anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea de la Ucraina în 2014.

NATO a răspuns trimiţând batalioane de 1.000 de soldaţi în fiecare dintre aceste ţări, precum şi în Polonia, în cadrul primei desfăşurări militare majore spre ţări ale fostului Pact de la Varşovia de la sfârşitul Războiului Rece.

Trupele trebuie înlocuite la fiecare şase luni, întrucât un acord între Rusia şi NATO interzice orice desfăşurare permanentă pe flancul estic al alianţei (Actul Fondator NATO-Rusia din 1997 n.r.). Marea Britanie conduce batalionul desfăşurat în Estonia, Canada pe cel din Letonia, Germania pe cel din Lituania, iar SUA comandă batalionul din Polonia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

6 Responses to Germania trimite tancuri suplimentare în Lituania

  1. ANTIPUTIN spune:

    Trolai-dulai, fortele respective arata vointa Nato de a se ocupe putinlaului razboinic, la fel de caraghios ca si voi cu comentariile voastre derizorii

  2. Val spune:

    Boxer…nu e tanc.

  3. bogdan spune:

    Oricum sunt f putini in comparatie cu ce trupe au masate godacii in apropierea Tarilor Baltice !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top