GorbaciovLumea se apropie „periculos de zona roșie”, a avertizat luni ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov, în contextul amplificării tensiunilor dintre Moscova și Washington pe fondul conflictului din Siria, consemnează agențiile AFP și EFE.

‘Avem tensiuni în relațiile dintre Rusia și SUA. Încrederea reciprocă a intrat în colaps. Mi-am exprimat de multe ori opinia pe acest subiect: trebuie reluat dialogul la toate capitolele, mai ales cel nuclear și să nu rămânem blocați în problemele regionale’, a spus Gorbaciov într-o declarație acordată agenției RIA Novosti.

Președintele rus, Vladimir Putin, a suspendat săptămâna trecută tratatul cu SUA privind reconversia plutoniului militar, astfel că industria rusă de apărare va putea folosi de acum înainte acest material utilizat la producerea armelor nucleare.

‘Cred că lumea se apropie periculos de zona roșie (…) Nu aș vrea să dau rețete concrete, dar vreau să spun că aceasta trebuie să înceteze. Trebuie să reluăm dialogul. Și să punem capăt unei grave greșeli’, a subliniat fostul președinte sovietic, citat de Agerpres.ro.

‘Se pot face reproșuri serioase actualei generații de lideri. Dar ei încă au ocazia să ocupe un loc demn în istorie, să readucă politica mondială pe drumul cel bun și să deschidă calea unei lumi fără arme nucleare. Ar fi o mare greșeală să nu profităm de această oportunitate’, a conchis Mihail Gorbaciov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Loading...

Related Posts

2 Responses to Gorbaciov crede că lumea se apropie periculos de zona roșie

  1. Basarabia ne-a fost furată si vrem tezaurul inapoi spune:

    Acest dinozaur împăiat ar trebui sa-si vadă de pensia lui sau să-l calmeze pe limbricul războinic imperialist!!!

  2. bogdan spune:

    Gorbi ! Spune-i piticului dement sa se duca la locul lui ! Adica la dracu acum cat mai are timp…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top