Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a atras atenţia, într-un interviu pentru BBC transmis luni, că tensiunile dintre Rusia şi Occident şi posibilitatea ca cele două părţi să renunţe la tratatele privind armele nucleare reprezintă un „pericol uriaş”, potrivit DPA.

Gorbaciov, ultimul lider al fostei Uniuni Sovietice, a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 1990 pentru „rolul său conducător în procesul de pace” care a dus la căderea Zidului Berlinului şi „a adus Războiul Rece la un sfârşit paşnic”.

„Atât timp cât există arme de distrugere în masă, în special arme nucleare, pericolul este uriaş”, a spus Gorbaciov, răspunzând unei întrebări dacă recentele tensiuni ar putea duce la o confruntare.

„Toate statele – absolut toate statele – trebuie să declare că armele nucleare trebuie distruse. Asta pentru a ne salva pe noi şi planeta”, a declarat el.

Deşi mulţi analişti susţin că Războiul Rece s-a încheiat după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, Gorbaciov a spus că atmosfera dintre Rusia şi Occident rămâne „rece, dar e tot război”.

„Uitaţi-vă la ce se întâmplă. În diferite locuri se întâmplă încăierări, schimburi de focuri de armă. Avioane şi nave sunt trimise peste tot. Nu este genul de situaţie pe care să ne-o dorim”, a afirmat el.

Gorbaciov a declarat că principiul său în timpul mişcării din Germania de Est care a dus la căderea Zidului Berlinului a fost că „nu trebuie să existe vărsare de sânge”.

„Nu puteam permite să se întâmple aşa ceva în legătură cu o chestiune de o aşa magnitudine pentru Germania, pentru noi, pentru Europa, pentru întreaga lume. Prin urmare, am anunţat că nu ne vom amesteca”, a spus fostul lider sovietic. 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Gorbaciov: Tensiunile dintre Rusia şi Occident reprezintă un ”pericol uriaş”

  1. Basarabia e Romania spune:

    Du-te ba dinozaur comunist…….morcovul bagati-l tu!

    • bogdan spune:

      Acum sa fim multumiti ca a existat acest „dinozaur” . Eu am prins 2 decenii in sistemul vechi si stiu ce vb . Daca nu era el cu Prestroika si Glasnost in anii 80 e posibil sa fi avut si acum Romania Socialista si nivelul de trai din N Korea…sau mai grav un razboi cu invazie in Ro si Europa de Est de catre trupele URSS cum se mai intamplase anterior cu Ungaria si Cehoslovacia… cam stie ce vorbeste ca nu degeaba a fugit si traieste prin Elvetia chiar daca pastreaza o locuinta din vremea sovietica langa moscova ! Iar copiii cu toti traiesc in Germania…

  2. bogdan spune:

    Desigur ! Este un mare pericol sa se destrame benzinaria amarata a Pitikului debil precum s-a intamplat si cu defuncta URSS… 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top