putin tsiprasPremierul grec, Alexis Tsipras, i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, un credit rapid de zece miliarde de euro pentru a demara procedurile de ieşire a Greciei din zona euro, Rusia condiţionând o parte a împrumutului de participarea Greciei la un gazoduct, afirmă surse citate de presa elenă.

„Premierul Alexis Tsipras a cerut Rusiei un credit de zece miliarde de dolari pentru a demara procedurile de ieşire a Greciei din zona euro”, afirmă un oficial grec citat de publicaţia To Vima, potrivit Mediafax.

„Rusia nu a respins solicitarea Atenei, iniţiind discuţii pentru un împrumut de cinci miliarde de dolari condiţionat de participarea Greciei la gazoductul South Stream” (Turkish Stream), precizează oficialul citat.

Cotidianul elen nu precizează când a făcut Alexis Tsipras această solicitare, dar premierul de extremă-stânga grec a discutat pe 6 iulie cu preşedintele rus, Vladimir Putin, imediat după controversatul referendum organizat de Grecia în contextul negocierilor cu Eurogrup. Liderul de la Kremlin declara după discuţie că Grecia nu a solicitat asistenţă financiară din partea Rusiei.

„Revenirea la drahmă este de neconceput în lipsa unor rezerve bugetare puternice”, explica Tsipras într-un interviu acordat recent postului public ERT.

Guvernul de la Atena susţine participarea Greciei la gazoductul Turkish Stream, care va face legătura între Rusia şi Turcia prin Marea Neagră, a anunţat luni Panos Skourletis, noul ministru grec al Energiei. „Grecia susţine planul de construire a unei conducte de gaz natural care să fie o prelungire a gazoductului Turkish Stream”, a declarat Panos Skourletis la ceremonia de preluare a portofoliului de ministru elen al Energiei. „Susţinem un astfel de plan pe teritoriul Greciei, ar deschide noi oportunităţi”, a subliniat ministrul grec al Energiei.

„Proiectul rus va oferi multe avantaje, pentru că Rusia va deţine o participaţie de 50% şi pentru că tarifele vor putea fi mai mari”, a explicat fostul ministru grec al Energiei Panagiotis Lafazanis, prezent la ceremonia de predare a atribuţiilor.

Compania greacă Energy Investments Public Enterprise (EIPE S.A.) şi grupul rus VEB Capital vor fi parteneri în proiectul care va costa circa două miliarde de dolari. Lucrările de construcţie vor fi suportate în totalitate de Rusia, putând crea 20.000 de locuri de muncă în Grecia.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat proiectul Turkish Stream în decembrie 2014, înlocuind planul gazoductului South Stream. Conducta de gaze ar urma să înceapă din apropierea oraşului rus Anapa, situat în provincia Krasnodar, pe litoralul nordic al Mării Negre. Gazoductul ar urma să traverseze Marea Neagră până în oraşul turc Kiyikoy, de unde ar exista ramificaţii spre Europa Occidentală.

Problema este ca desi un acord de principiu (Memorandum) exista cu Grecia, partea rusa nu a reusit inca sa-i convinga pe turci, negocierile fiind blocate de mai bine de 6 luni.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Grecia a cerut Rusiei 10 miliarde de dolari pentru a ieşi din zona euro

  1. Schtrul spune:

    Grecia va primi cat de curand 10 miliarde,cu conditia sa iasa afara si din NATO. Apoi Rusia va construi baze militare in Grecia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top