Banca de stat rusă „Sberbank” intenționează să se retragă din mai multe țări europene, a declarat președintele instutiei, Gherman Gref.

„Suntem acum în plina optimizare a activităților noastre în Europa, din cateva țări vom pleca, vom optimiza biroul nostru central, și, în general, sub sancțiuni în Europa este extrem de greu sa lucrezi“, – a declarat Gref într-un interviu postului de televiziune „Russia 24“, potrivit „RIA Novosti“.

„Suntem acolo (în Europa ) sunt atenta supraveghere a regulatorului. Deși suntem o bancă mică in Europa, ne-au trecut in categoria de importanță sistemică, sub monitorizarea directa a Băncii Centrale Europene. Acest lucru ne-a complicat foarte mult viata – pentru ca o bancă mică nu poate sa suporte toate costurile asociate supravegherii Băncii Centrale Europene, la fel ca o bancă importantă din punct de vedere sistemic – nu este o sarcină ușoară”, a explicat Gref.

Șeful Sberbank a declarat înca de la mijlocul lunii martie anul trecut că instituția de credit va incepe sa reduca în 2016-2017 numărul de filiale și sucursale din Europa. În același timp, banca va investi în dezvoltarea de noi modele de afaceri si intr-o nouă platformă tehnologică.

Pentru prima jumătate a anului 2017, profitul înainte de impozitare al Sberbank a fost de 15,6 miliarde de ruble, conform standardului IFRS.

Geografia prezenței Sberbank acoperă 22 de țări, printre care Belarus, Kazahstan, Turcia, Elveția si mai multe țări din Europa Centrală și de Est.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

15 Responses to Gref (Sberbank): Este foarte greu să lucrezi sub sancțiuni în Europa. Ne vom retrage din mai multe țări europene

  1. mocanu dan spune:

    ACEASTA BANCA SUBVENTIONEAZA TERORISMUL INTERNATIONAL SI E NORMAL SA FIE FOARTE SUPRAVEGHEATA.

  2. Val spune:

    Stimate tovarase Gherman, ne pare foarte rau ca va retrageti din mai multe tari europene. Eu personal deja nu va simt lipsa, ca nici nu am auzit de voi. Optimizati-va biroul central, si simtiti-va liberi sa vedeti cum e cu sanctiunile europene, care nu va incurca, ci dimpotriva, va impulsioneaza sa dezvoltati si mai mult economia maicii rassia, care de abia astepta sanctiunile ca sa creasca si ea.

  3. bogdan spune:

    Am reusit sa citesc dejectiile Taranului Ion ! Este incredibil cat de defecti sunt astia la cap ! Aici nu-i vorba doar de o simpla spalare pe creier ! Este vorba si de o neputinta genetica de utilizare a materiei cenusii printre godaci ! Deci problema este mult mai grava ! Cum naiba cineva cu creierul la purtator poate gandi ceva de genul : „Revenind la Rusia, si la banca sberbank, aceasta „retragere” este o strategie care face parte din razboiul economic prin care Rusia vrea sa distruga SUA, si anume desfintarea petrodolarului si vanzarea la bursa ruseasca, petrol si materii prime, nu pe cur papir fara acoperire si tiparit cu verde, ci pe rubla si Yuani cu acoperire in AUR. Si asta este unul din motivele ptr care SUA vrea sa distruga Rusia si China ptr ca insemna FALIMENAREA IMPERIALISTILOR” Se pare ca de la betia generalizata in generatii creierul lor este total impotent in a rationa -daca ne putem exprima asa !

  4. Antonescu spune:

    Șapte strategii ale propagandei kremlinului în rusia
    1. Subminarea gândirii critice – Provocarea sentimentelor de frică față de atrocitățile unui eventual război – pentru aceasta, se folosesc intens imagini cu clădiri distruse de bombardamente și copii suferinzi.

    2. Crearea imaginii dușmanului – Dușmanul nr. 1 sunt SUA și aliații lor – așa-zisele „marionete americane”, în versiunea mass-media propagandiste.

    3. Corelarea problemelor interne de factorii externi – Sărăcia, infrastructura modestă și corupția sunt din cauza inamicilor Rusiei.

    4. Consolidarea societății în fața amenințării militare – Întrucât tot răul vine din Vest, societatea rusă trebuie să se consolideze ca să reziste în fața agresiunii externe.

    5. Vladimir Putin, un lider puternic, capabil să facă față amenințării militare – Cultul personalității îl prezintă pe Vladimir Putin drept singurul lider capabil să opună rezistență și să înfrunte amenințările militare la care este supusă Rusia.

    6. Pregătirea pentru inevitabilele greutăți ale „războiului” – Pericolul unui război iminent (inclusiv nuclear) face ca poporul rus să accepte privarea de o viața mai bună – care este „răul mai mic” – în numele evitării războiului.

    7. Crearea imaginii unei Rusii unite, gata de un război cu Vestul – Scopul este ca Rusia să pară o putere militară mai mare decât este în realitate.

  5. didi spune:

    praful si pulberea sa se aleaga de rusia, cu tot cu bancile ei. europa nu are nevoie de bancile rusesti, nici de produsele rusesti. sincer, nu mi amintesc cand am mancat ceva produs in rusia sau m am imbracat cu ceva facut in rusia sau m am plimbat cu ceva construit in rusia. din pacate, le folosim gazele ca nu suntem in stare sa investim in productia de gaze de sist, tot din cauza rusilor, pentru ca au influentat mass-media si au manipulat populatia cu pericolul exploatarii gazelor de sist.

  6. yehudy spune:

    draga ivan, adevarul este unul singur: sanctiunile economice vor dezintegra federatia rusa 🙂

    • yehudy spune:

      iar vinovatul este putin care a anexat crimeea incalcand dreptul international 🙂

    • nada spune:

      Yepuly Ma prostovane, sanctiunile UE impotriva Rusiei au fost o adevarata binecuvantare ptr Rusia ptr ca a putut sa-si dezvolte o industrie alimentara proprie care acum exporta produse alimentare
      Ia auzi aici ma prostovane ce spun specialistii americani daca pui un „h” la inceputul adresei

      • „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

        Nandilaule, trol rusnac, tocmai l-ai facut incompetent pe Putin care nu a adus atata binecuvantare Rusiei cand PIBul vostru era dublu si saracia era la jumatate.

        Va contraziceti singuri ori de cate ori va plangeti din cauza sanctiunilor, dar tu nu iti dai seama de aceasta realitate.

      • bogdan spune:

        Ha ha ha ! Industria alimentara porceasca ! cu branza facuta din creta si lapte sintetic plin de chimicale…ma pish de ras pe „alimentele” inventate de sovhozurile voastre ! Oricum urina e mai de calitate decat ce mancati voi prapaditilor !

      • bogdan spune:

        Iar daca tot va ajuta sanctiunile sa va dezvoltati o sa va dam atatea pana cand veti ajunge „Dezvoltati” precum NKorea sau Cuba !

  7. bogdan spune:

    Apoi cretinul de godak pitic trebuie sa se gandeasca bine daca mai sta la furat in Crimeea si Donbas caci aceste cheltuieli adiacente vor creste exponential pana la crahul asa zisei sale tari…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top