Siria AleppoUtilizarea sistematică în zonele populate a unor arme care ucid fără discernământ, fie ele bombe cu dispersie, bombe anti-buncar, sau bombe simpe, aruncate la nimereala peste o zona urbana, reprezinta la fel ca in urma cu 80 de ani o crimă de razboi.

Si indiferent cat de ”sfant” si ”drept” nu ai crede ca este razboiul tau, cat de odios nu ar fi inamicul (inclusiv ISIS), daca faci uz de metode de lupta care au ca rezultat 70 de victime civile dintr-un total de 100 – inseamna ca ceva nu este in regula cu tine. Inseamna ca nu esti mai bun decat ISIS.

Asa ca, la fiecare bomba lansata de aviatia lui Putin la Alep (cu scuza ”mandatului” acordat de guvernul lui Assad, un personaj care va scapa de Curtea Penala Internationala doar daca va fi spanzurat de propriii cetateni), conducatorul rus mai face un pas spre statutul de criminal de razboi.

Si chiar daca va izbuti sa evite o condamnare intr-o instanta penala internationala, chiar daca va lichida toata opozitia regimului macelarului de la Damasc (Assad deja este responsabil de circa 300.000 de morti din randul propriilor cetateni), nu va reusi sa-i omoare pe toti. Si razbunarea semita, a urmasilor sau rudelor victimelor sale de la Alep si alte orase din Siria, il va urmari asa cum si-au urmarit si evreii (alti semiti) dusmanii de moarte din randul fostilor nazisti.

Die Ruinen von Guernica 5603/37De fapt, in Siria suntem martori la evenimentele care redau in oglinda comportamentul regimului nazist. În 1937, avioanele Luftwaffe au bombardat pasnicul oras basc Guernica. În trei ore, au aruncat asupra orașului câteva mii de bombe. Localitatea cu numai sase mii de locuitori, lipsita de aparare aeriana si orice rezistenta armata, a fost distrusa complet, sub dărâmături ramanand aproximativ două mii de oameni.

Și iata ca, dupa 80 de ani, la fel de insetat de sange, un ”avatar” al lui Hitler din secolul 21 ne provoaca fiori prin nepasarea sa fata de vietile unor oameni.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 4,86 din 5)
Loading...

Related Posts

38 Responses to Guernica-2 sau după 80 de ani – la fel de însetați de sange

  1. bogdan spune:

    Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(Nada Hui, Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,etc- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house
    cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare !

    Nada Hui prezent mai sus e cel mai prost dintre exemplare…iar Toni il urmeaza indeaproape !

  2. rsumy spune:

    O AMENINȚARE DE O GRAVITATE EXTREMĂ:

    „Toni
    12 octombrie 2016 la 16:05
    Va credeti intangibili, dar o sa va gasim.
    Care „noi” o să vă găsim?
    Și ce ne faceți, un glonț în ceafă, ca la polonezi în ’40 la Katyn.
    Fiu de curvă, care ești…

    Băi Toni, rahat cu ochi bolșevic, s-ar putea să te căutăm noi (serviciile secrete) pe tine.
    Te-ai gândit vreodată la asta???

  3. putin spune:

    Ni se pregăteşte ceva? 10 probleme date la BAC anul acesta în Rusia 🙂

    1. O rachetă balistică lansată din Tiraspol ajunge la Bucureşti în 35 de minute. Calculaţi înălţimea maximă atinsă. (1 punct.) Estimaţi numărul de victime. (2 puncte);
    2. O brigadă de tancuri pleacă din Moscova simultan cu o brigadă care pleacă din Odessa. Desenaţi un AK-47, tancurile oricum sunt pe drum; (1 punct);
    .3.Se dă o populaţie în Crimeea. Care este intersecţia dintre mulţimea celor care vor anexarea şi mulţimea celor deportaţi în Siberia? (1 punct;)
    4. Relieful României este:
    a) Favorabil unei invazii pe mare;
    b) Favorabil unui desant aerian;
    c) E suficient Vasile Ernu;
    5. Saşa are un lagăr cu 50 de locuri în Siberia. În fiecare zi îi vin 2 prizonieri şi îi moare unul. După cât timp va trebui Saşa să mai construiască un lagăr?
    6. Se dă următorul enunţ în limba română: “Ana are mere”. Este adevărat că Ana are mere?
    a) Nu ştiu, eu vorbesc doar limba moldovenească (1 punct;);
    b) Da (deportat Siberia).
    7. Vladimir Putin se află într-o pădure cu 2000 de urşi, dar are doar 6 gloanţe pe ţeavă. În cât timp va omorî el toţi urşii?
    a) Depinde de debitul de apă al pârâului în care îi îneacă (2 puncte);
    b) Urşii au fost îndepărtaţi deja pentru că ameninţau drepturile minorităţii ruse din pădure (1 punct).
    8. Limba oficială a României este
    a) Limba română (0 puncte);
    b) Limba maghiară (3 puncte);
    c) Davai ceas (9 puncte);
    9. Versurile “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” vă sugerează:
    a) Dezmembrarea Poloniei;
    b) Invadarea Cehoslovaciei;
    c) Cernobîl;
    10. Primul gulag a fost înfiinţat în 1918 iar KGB-ul a luat fiinţă în 1954. Calculaţi vârsta lui Ion Iliescu.
    * Se acordă o invazie din oficiu

    • ANTIPUTIN spune:

      Rusii sunt prea abrutizati: nu inteleg sensul intrebarilor.😊 Pur si simplu. Insa In caz de razboi, cand li se ordona sa impuste, intorc toti armele impotriva tarului ucigas. Concluzia: cea mai abrutizanta propaganda nu poate sterge total instinctul de supravietuire, fie ei rusi sau alte neamuri ingenuncheate si strivite din labartatul imperiu al terorii si’al minciunii. Deci al MORTII !!!

  4. ANTIPUTIN spune:

    Nada, TONI, diversi troli
    Voi sunteti cancere, boli
    Gravisime, fara leac
    Secretati mereu puroi
    Din gura voastra de drac!

  5. nada spune:

    Cand vad cate prostii scrieti pe aici in fiecare zi ma tot intreb, oarei cat de bestie de tradator de tara trebuie sa fi tu ma cacatule care sustii fascistii care ti-au invadat tara cu armata lor, tot la fel „prieteneste” cum au facut-o si nazistii germani in 1941 cand v-au tarat intr-un razboi impotriva acelorasi rusi care v-au facut MUCI ori de cate ori au vrut, si stiind ca in acest razboi nu aveti nicio sansa de supravietuire , ma intreb cat de bestie porcina trebuie sa fi tu ma tradatorue incat sa ii sprijini pe acesti fascisti care va imping din nou intr-un razboi mondial dupa exact acelasi scenariu ca in 1939?

  6. putin spune:

    10 mizerii pe care le face George Soros de care habar n-aveai 🙂

    • George Soros obișnuiește să oprească lifturile între etaje și se pişă în ele;
    • 90% din maşinile de pe linia de tramvai sunt parcate acolo de George Soros personal;
    • Cutremurele din Vrancea sunt provocate de Soros, ca să ne scuture banii din buzunar;
    • Tot Soros este și nesimțitul care băga apă în benzină;
    • De fiecare dată când, într-un bar, te duci la toaletă și îți găsești sticla de bere de pe masă goală, să știi că Soros ți-a băut-o;
    • Metroul din Drumul Taberei n-a fost terminat timp pentru că s-a opus George Soros;
    • George Soros este cel care scoate frigiderele din priză în Centrul Vechi, ca să bei tu bere caldă;
    • Credeai că donezi pentru Catedrală? Acolo se va construi de fapt o vilă de vacanță pentru Soros;
    • Iohannis pleacă atât de des în vacanțe pentru că trebuie să primească instrucțiuni de la Soros despre cum să conducă România;
    • Soros cheltuie miliarde de dolari anual pentru a-și realiza cel mai mare vis: să-i asigure nemurirea lui Ion Iliescu. Atât de tare îi urăște pe români.

    • nada spune:

      Aha, acuma inteleg de ce va tradati tara si neamul pentru un asemenea criminal porc ca asta. si anume ptr ca „omu…..pardon porcul asta are multi bani si se crede Dumnezeu, iar voi idiotii planetei il credeti credeti Dumnezeu ptr ca sunteti prosti!

    • Toni spune:

      Bai Putintseva,

      Cand spun ”Soros” nu ma refer neaparat la o persoana, care fie vorba intre noi e suspect de intangibila desi activitatile pe care le patroneaza sunt destabilizatoare cel putin.
      Ma refer la un sistem, la o structura de putere invizibila ochiului neformat, dar a carei stampila sare in ochi oricui se informeaza (informatie e exact opusul a ce faceti voi aici).
      Ma refer la mafia mondiala,pentru care Soros sa fie poate doar un executant? Numele sau insa e reprezentativ pentru clica din care face parte. Fii sigur ca adevaratii autori ai haosului nu-si gasesc numele prin presa.
      Soros e un sistem, e un mod de viata, e o clasa aparte, cu scopuri aparte, diferite de ale restului planetei.
      Iar voi sunteti sclavii pe plantatie care pentru 5 centi pe zi scrieti in toate limbile si pe toate forumurile, propagandisti ca la PCR.
      Ghinionul vostru? Unii dintre noi am trecut prin comunism si stim ce e aia gandire unica, dusmanul de clasa, supravegherea, manipularea, minciuna.

      • Toni spune:

        Pentru oamenii de care vorbesc, Juncker, Hitlary, Bombama, Barroso, Stoltenberg, Johannis, etc…sunt niste simpli pioni mutati din cand in cand si cateodata sacrificati cand interesele o cer.
        Nu, puterea reala nu e la suprafata si nu e la Merkel si Hollande, nici la Theresa May.
        Puterea reala e intangibila tocmai pentru ca evita sistematic publicitatea. De ce? SImplu, pentru a evita responsabilitatea esecului. Cand poporul se infurie, i se arunca un cap al unui pion, si lumea uita.
        De ce crezi ca au fost executati sistematic toti liderii care s-au opus INDATORARII propriului stat? Poporul…revolutie…bla bla…Popoarele nu au beneficiat cu nimic de pe urma acestor crime, stimabile trol sorosian cu 100 de nickuri.
        Iar acum, trebuie sa credem ca Rusia e inamicul? Ca daca scapam de Putin totul va fi roz? Nu, trolule, e simpla ecuatia: scapau de Putin demult, DACA PUTEAU.
        Numai ca vezi tu, trolule, Putin sta calare pe rachete Bulava. Putin nu poate fi dat jos prin mijloace traditionale, a la Saddam, Gaddafi, Milosevici, nu continui cu lista.
        Ok, e un comunist KGB-ist militarist. Dar nu vrea sa-si dea resursele pe nimic lui Soros, Kissinger si alti oameni de bine, filantropi.
        Nu vrea. Si atunci il atacati prin singura metoda ramasa: razboiul mondial. Ultima carte.
        De oameni putin va pasa…

        • putin spune:

          Ni se pregăteşte ceva? 10 probleme date la BAC anul acesta în Rusia

          1. O rachetă balistică lansată din Tiraspol ajunge la Bucureşti în 35 de minute. Calculaţi înălţimea maximă atinsă. (1 punct.) Estimaţi numărul de victime. (2 puncte);

          2. O brigadă de tancuri pleacă din Moscova simultan cu o brigadă care pleacă din Odessa. Desenaţi un AK-47, tancurile oricum sunt pe drum; (1 punct);

          .3.Se dă o populaţie în Crimeea. Care este intersecţia dintre mulţimea celor care vor anexarea şi mulţimea celor deportaţi în Siberia? (1 punct;)

          4. Relieful României este:
          a) Favorabil unei invazii pe mare;
          b) Favorabil unui desant aerian;
          c) E suficient Vasile Ernu;

          5. Saşa are un lagăr cu 50 de locuri în Siberia. În fiecare zi îi vin 2 prizonieri şi îi moare unul. După cât timp va trebui Saşa să mai construiască un lagăr?

          6. Se dă următorul enunţ în limba română: “Ana are mere”. Este adevărat că Ana are mere?
          a) Nu ştiu, eu vorbesc doar limba moldovenească (1 punct;);
          b) Da (deportat Siberia).

          7. Vladimir Putin se află într-o pădure cu 2000 de urşi, dar are doar 6 gloanţe pe ţeavă. În cât timp va omorî el toţi urşii?
          a) Depinde de debitul de apă al pârâului în care îi îneacă (2 puncte);
          b) Urşii au fost îndepărtaţi deja pentru că ameninţau drepturile minorităţii ruse din pădure (1 punct).

          8. Limba oficială a României este
          a) Limba română (0 puncte);
          b) Limba maghiară (3 puncte);
          c) Davai ceas (9 puncte);

          9. Versurile “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” vă sugerează:
          a) Dezmembrarea Poloniei;
          b) Invadarea Cehoslovaciei;
          c) Cernobîl;

          10. Primul gulag a fost înfiinţat în 1918 iar KGB-ul a luat fiinţă în 1954. Calculaţi vârsta lui Ion Iliescu.

          * Se acordă o invazie din oficiu

      • putin spune:

        Imi aduci aminte de Neandertal, cand iesea Homo Sovieticus din pestera, vedea un vulcan, un meteorit si neputandu-si explica acea „putere invizibila” se inclina si incepea sa murmure Soros…Soros… 🙂

        • Toni spune:

          da,da, ai mai castigat 10 centi, trolule. Patria recunoscatoare iti ofera o galeata de rahat.

          • Toni spune:

            Va credeti intangibili, dar o sa va gasim.

          • Catun spune:

            :)) Papusa Toni si obsesiile tale. Sa nu fumezi prea mult de la nervi. O sa devii un daunator daunat.

            Nu este nimeni intangibil, si Putin este vulnerabil. Poate nu crezi ca si defecheaza.
            Daca vrei sa ne gasesti, cauta-ne unde trebuie si accepta ceea ce suntem.

            Dar crezi ca exista ceva care ar oferi legitimitate propagandei pe care o desfasurati?

          • bogdan spune:

            da da da ne gasiti ca sa ne-o sugeti ! primii doi in linie sunt piticul dement si apoi caricatura de ursulet(medved)…godaci spurcati

  7. Catun spune:

    Analogia dintre Putin si Hitler e tot mai ampla.

    • nada spune:

      Cacun, poate asa pare analogia cand o vezi prin gaura curului lui Soros asa cum o vezi tu si toti tradatorii de tara si neam care luptati aici ca sa distrugeti Romania si poporul roman intr-un razboi impotriva Rusiei, care va va face MUCI asa cum v.a facut in toata „istoria” voastra de tot cacatul.

  8. bogdan spune:

    Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(Nada Hui, Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,etc- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house
    cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare !

    Nada Hui prezent mai sus e cel mai prost dintre exemplare…

    • Toni spune:

      Dar voi trolii sorosieni de unde emiteti? Aveti un call center, ceva, cat va plateste? Sa stim si noi cum functioneaza masinaria de propaganda…Apropo de troli platiti.

      • Toni spune:

        si sa nu-mi spuneti ca din Israel, ca nu va cred. Eu cred ca sunteti romani get beget, fii de Burebista. Goldstein, Schwarzenberg, etc. Patrioti pur sange, care promovati ura impotriva a tot ce este rusesc (si nu a regimului) in ideea de a justifica viitorul razboi pe care stapanii vostri de sclavi il pregatesc in Europa. Un razboi, desigur, de aparare, asa cum este si scutul de la Detristelu.
        Un razboi in care armata americana, care la sol e o sperietoare de ciori, va lasa tarile estice balta, iar rusii vor zice: tu ai fost aliatul lor. Si uite asa ne batem ca chiorii pentru non-motive, ca sa castige cine? Ghici ciuperca cine-i Soros si mafia mondiala.
        E clar ca intr-o prima faza, Rusia va matura cu armatele europene bune de parada, pana la Berlin si dincolo. Apoi probabil sorosienii vor scoate asul din maneca: China, chipurile aliat rus, se va intoarce brusc impotriva lor si va intra prin SIberia.
        Voi credeti ca vindeti castraveti la gradinar? Lucrurile astea se cunosc demult.

        • Catun spune:

          Papusa, tu tot mai crezi in Mos Craciun? Nu ti-am zis sa crezi ceva doar bazat pe dovezi? Tu stii ce o dovada?
          Repetati Soros, Soros, crezand ca romanul nu stie cine i-a distrus tara si cine ocupa abuziv o fasie din Moldova. E nevoie de Soros ca sa stim ca ne vreti moartea?

          • Toni spune:

            vezi-ti de treaba. am prieteni rusi asa cum am si prieteni nemti si englezi. Nimeni nu vrea razboi, si totusi voi il promovati nonstop. Ghici ciuperca cine va plateste.

          • Catun spune:

            Tocmai ti-am zis sa crezi ceva doar bazat pe dovezi, papusa. Cine vrea razboi aici? In afara de voi, cine ameninta cu razboiul? In afara de voi cine merge la razboi in aceste clipe?

            Cine a cotropit Moldova? Dar Georgia? Dar Ucraina? Cine nu se mai satura sa bombardeze Alepul? Cine a pornit cursa inarmarii? Cine?

            Eu?

          • putin spune:

            Atazi scria un trol rus, apropo de provocari. Si anume ca navele Mistral rusii aveau de gand sa le foloseaca pentru, si pentru, invadarea Romaniei. Nu mai vorbim de invadarea Moldovei, Georgiei, Ceceniei, Ucrainei, de amenintarile parlamentarilor si guvernantilor rusi la adresa Romaniei, Astea deja-s amanunte. Iar faptul ca rusii mai prezinta cate un talk show in care se vorbeste de cucerirea principalelor capitale europene, ca mai doboara cate un avion de pasageri, mai macelaresc cate un convoi ONU iar noi sa remarcam asta, pai nu am fi rai de-a dreptul?

          • nada spune:

            tu esti un Cacun mai idiot decat hartia cu care te stergi la cur!
            Pai cum sa spui ca Rusia a distrus tara cand Romania a fost obligata de mafia imperialista de pe Wall Street sa-si vanda tot ce are bun doar ca sa intre in cacat, adica in UE si in NATO, pai cine v-a „imprumutat” cu cur papir verde fara nicio acoperire, Rusia s-au bestiile fasciste de pe Wall Streetul unde se afla si organizatia mafiota FMI care vinde scump, cur papirul cel mai ieftin !

          • putin spune:

            Ia citeste tu ma trolisorule cum ne-a „obligat” mafia lui Rober de Niro sa ne vindem industria otelului firmelor rusesti. Praful s-a ales de ea. Ai acces la informatiile astea, trebuie doar sa vrei sa le cauti. O intreaga industrie privatizata prin firme rusesti si care nu mai exista. asta e ca si cu petrolul din Irak. Omiteti de fiecare data sa precizati ca rusia, rusnacia voastra detine al doilea mare teren petrolier din Irak. da voi nu si nu, Batman, batman…jumatati de adevaruri, cele careva convin desigur! 🙂

          • Catun spune:

            Papapusa nada nimeni, e o axioma ca Rusia e continuatoarea URSS si a Imperiului Tarist. Si eu axioma faptul ca Rusia a distrus Romania si poporul roman.
            Vrei dovezi? Cum poti sa crezi in mosi Soros si Craciun si sa nu crezi o axioma?
            Fiindca asa e in Rusia.

            Se vede clar cum detestati romanii pentru ca sunt mai slabi militar. Voi detestati pe toti cei mai slabi si vulnerabili. Dar nu tineti cont ca mai sus decat Putin e Dumnezeu in fata caruia toti suntem egali.

      • putin spune:

        Atazi scria un trol rus, apropo de provocari. Si anume ca navele Mistral rusii aveau de gand sa le foloseaca pentru, si pentru, invadarea Romaniei. Nu mai vorbim de invadarea Moldovei, Georgiei, Ceceniei, Ucrainei, de amenintarile parlamentarilor si guvernantilor rusi la adresa Romaniei, Astea deja-s amanunte. Iar faptul ca rusii mai prezinta cate un talk show in care se vorbeste de cucerirea principalelor capitale europene, ca mai doboara cate un avion de pasageri, mai macelaresc cate un convoi ONU iar noi sa remarcam asta, pai nu am fi rai de-a dreptul?
        P.s. Iar daca am spus toate astea e clar. Soros scrie pe mine. Asta pana nu vine trolul celalalt sa ma faca tradator sau nazist. Fiecare troll e cu placa lui. Clar. Da, l-am uitat pe ala cu o gramada de nick-uri care injura precum mitraliera ruseasca. Sant …specializati tovarasii! 🙂
        Cat am scris textul asta m-am uitat de doua ori sa vad daca mai am ceasul la mana. 🙂

        • Toni spune:

          Cred ca te-ai uitat sa vezi cat ti-au varsat in cont stapanii tai pentru cele 50 de mesaje pe zi pe care le versi pe diverse site-uri ca un cetatean cinstit si anonim, care erai in trecere.

          • Putimon spune:

            Văd că ai două obsesii, lungi, late şi groase!
            I.Soros…Propabil chestia e luată de prin presă din râgâielile lui Ghiţî-Ghiţ şi ale lui Puie Monta sau ai fost agresat sexual de vreun bulangiu jakobbist din Secuime
            II. Îi tot tragi cu banii! Ca orice sărăntoc, ai trăda-o şi pe mă-ta pentru bani, nu doar Ţara.
            Eu te înjur gratis pentru eşti putlerist, dar dacă mi-ar pica şi niscavai dolărei amerloci ar fi şi mai bine.
            Aş face o vizită la Moskva pentru că ştiu că mujicuţele balerine îi primesc pe turişti cu braţele,( şi cu picioarele) deschise.
            Iar tu, fomistule, dă-mi adresa şi-ţi trimit de Crăciun un kil de hrişcă şi o litră de samagon!

        • putin spune:

          Nu avem dovezi asa ca punem placa cu Soros. 🙂

    • nada spune:

      Bog Dan, ba tradator roman cu nume rusesc!
      Faptul ca niste militanti pentru pace ca MINE „troleaza” niste bestii tradatoare de tara, care sustin un razboi impotriva unei Rusii care NU detine teritiorii romanesti , razboi in care Romania va fi complet distrusa si vor muri sute de mii de romani nevinovati, in asemenea conditii a trola niste bestii bicisnice care propovaduiesc razboiul, cea mai mare CRIMA impotriva Umanitatii este o obligatie si o datorie de onoare a oricarui roman patriot si cetatean care doreste pacea.
      Voi aceste bestii ordinare care sunteti corbii ai razboiului si agenti sorosisti tradatori de tara, voi bestiile trebuie sa fiti combatuti asa cum trebuie combatuti si apoi pedepsiti de lege asa cum se pedepsesc toate bestiile tradatoare care doresc distrugerea Romaniei la comanda satanistilor fascisti de pe Wall Street care conduc SUA.
      Romani trezitiva si dati de pamant cu bestiile astea criminale care va instigata la un razboi care NU este in interesul Romaniei ci a dusmanilor americani care au ocupat Romania prin coruperea politicienilor tradatori de tara si doresc sa va impinga intr-un razboi in interesul lor criminal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top