Președintele Donald Trump a ordonat consilierilor săi de la Casa Albă sa caute posibile concesii pe care SUA ar putea să le ofere sub forma de „monedă de schimb“ în timpul întâlnirii de săptămâna viitoare cu Vladimir Putin, scrie The Guardian.

Pentru prima întâlnire a celor doi lideri, angajații Consiliului Național de Securitate au fost însărcinați cu pregătirea unor posibile teme de negociere, inclusiv retrocedarea celor două vile diplomatice, care au fost poprite încă de administrația Obama ca răspuns la intervenția Moscovei în alegerile din 2016. Cu toate acestea, nu este încă clar ce vor cere în schimb de la Putin.

Michael Anton, reprezentantul oficial al Consiliului Național de Securitate, comentand informatia, a declarat că până în prezent nu s-a ajuns la un acord cu privire la întâlnirea dintre cei doi lideri. El însă nu a comentat cu privire la solicitarea adresată Consiliului cu privire o posibilă oferta pe care ar putea s-o facă presedintele Trump la întâlnirea cu omologul rus, scrie The Guardian.

Consiliul Național de Securitate și Departamentul de Stat al SUA se opun categoric oricăror concesii unilaterale făcute Moscovei doar de dragul îmbunătățirii relațiilor americano-ruse. In plus, și în Administrația Trump exista voci care se opun intenției liderului american de a organiza o întâlnire oficială cu Vladimir Putin în timpul summit-ul „G-20“ din Germania.

Unii oficiali insistă că întâlnirea ar trebui să se limiteze la o scurtă și informala discuție pe marginea summitului G20, care începe vineri la Hamburg. Acest lucru se explica prin faptul că în ceea ce-l privește pe Trump are loc acum o investigație despre posibile legături ale sediul său de campanie cu Moscova.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 2,33 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Guardian: Trump se pregătește să facă un târg cu Putin la prima lor întâlnire

  1. Carstea spune:

    Cred ca dl. Trump o sa ofere rusilor Siria sau Crimeea sau pe amandoua. Aceasta este parerea mea pe care o sustin si o semnez!

  2. bogdan spune:

    Pe Trunpeta il mananca in kur ! Crede ca impeachmentul nu-l poate atinge ! sa nu fie cumva primul Presedinte USA ce va intra la mititica !

  3. Lucia spune:

    Trump ii va da lui Putin colectia lui de budigai purtati, marca BOSS, iar Putin ii va da lui Trump colectia lui de silicon pentru muschi umflati si vopseaua de par.

    • Lucia spune:

      Chiar acum, mi-au transmis surse de incredere de la Moscova, ca Putin s-a hotarat sa-i dea si rujul de buze si pudra de obraji.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top