KolomoiskiPreşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, l-a demis pe guvernatorul regiunii industriale Dnipropetrovsk, miliardarul Igor Kolomoiski, pe fondul unui conflict între acţionarii minoritari si Guvern în cazul companiei petroliere de stat Ukrnafta.

Potrivit unui comunicati, preşedinţia l-a numit pe Valentin Reznicenko guvernator al regiunii Dnipropetrovsk. Comunicatul precizează că, în timpul discuţiilor cu Kolomoiski, preşedintele a afirmat că regiunea, un important centru industrial, ar trebui să rămână „un bastion al Ucrainei în est şi să apere pacea”, relatează BBC News Online.

Presa apreciază că disputa ar putea afecta criza din estul Ucrainei, generând temeri privind un conflict major între omul de afaceri şi stat.

Kolomoiski, a cărui avere este estimată la peste două miliarde de dolari, a ajutat la impunerea ordinii în Dnipropetrovsk şi la blocarea avansului separatiştilor proruşi în est. El finanţează mai multe batalioane ucrainene care luptă împotriva separatiştilor în regiunile Doneţk şi Lugansk.

Decizia lui Poroşenko a intervenit după ce bărbaţi înarmaţi care ar avea legături cu Kolomoiski au ocupat pentru scurt timp sediul companiei Ukrnafta din Kiev şi al filialei acesteia UkrTransNafta, in care detine actiuni minoritare. Kolomoiski ar fi fost nemulţumit că Parlamentul a adoptat o lege menită să reducă influenţa sa.

Kolomoiski a afirmat că bărbaţii au încercat să prevină o preluare ilegală a Ukrnafta, din care omul de afaceri deţine 42 la sută. Restul acţiunilor sunt deţinute de statul ucrainean.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top