Guvernul Bulgariei consideră Rusia drept una dintre principalele amenințări externe, potrivit unui raport de securitate națională pe 2016, care a fost aprobat de către executivul de la Sofia și trimis spre coordonare parlamentului, scrie în ediția sa de miercuri cotidianul Sega, citat de agenția bulgară de presă BTA.

Pentru prima dată, notează sursa citată, un document guvernamental bulgar folosește astfel de termeni duri împotriva Moscovei. ”Acțiunile Rusiei reprezintă o sursă de instabilitate regională și de amenințare a obiectivului nostru cheie: o Europă unită, liberă și pașnică”, se afirmă în raportul citat de agerpres.ro..

Provocările în materie de securitate cresc, mai ales în zona Mării Baltice și a Mării Negre, precum și în estul Mării Mediterane, unde Rusia își consolidează capabilitățile militare și își intensifică operațiunile militare.

La acestea se adaugă conflictele persistente de la periferia și din vecinătatea Europei, care devin o sursă de instabilitate și de insecuritate de durată”, se afirmă în document, care a fost semnat de către miniștrii guvernului și personal de către premierul Boiko Borisov.

Autorii raportului analizează pe larg rolul Rusiei, mai ales într-o lumină negativă. O altă problemă semnalată este înrăutățirea relațiilor Rusiei cu NATO și Uniunea Europeană.

Acestea pun la o încercare serioasă arhitectura de securitate europeană, consideră raportul. Riscurile pentru securitate națională în 2016 includ de asemenea revendicări persistente sau noi din partea țărilor vecine pentru existența unor minorități care nu se regăsesc în Bulgaria, pe fondul intensificării asimilării minorităților bulgare în alte țări din regiune și a încălcării drepturilor lor, continuarea ostilităților în Siria, presiunea migrației asupra Uniunii Europene, posibilitatea ca fluxul migratoriu să fie folosit pentru infiltrarea unor celule extremiste, Brexitul, se mai spune în raportul guvernamental bulgar.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

10 Responses to Guvernul bulgar consideră Rusia drept una dintre principalele amenințări externe

  1. mocanu dan spune:

    BULGARII SUN URMASII TRACILOR.-BULGARII IL AU PE KIRIL SI METODIU CARE I-A CRESTINAT PE UNII SLAVI SI LE-A DAT SCRIEREA DERIVATA DIN GREACA.-BULGARII MERG IN UE LA MUNCA SAU CONCEDII SI AU CAM UTAT DE RUSNACI.-RUSNACII NU PREA MAI VIN PE LITORALUL LOR DE CIND CU CRIZA ECONOMICA….CONCLUZIA ESTE TRASA DE MINE CARE STAU APROAPE DE GRANITA LOR VAZIND CE VORBESC EI,VAZIND POSTURILE TV ALE LOR SI RUPEREA DE RUSNACI SA FACUT DE PE TIMPUL CIND ERA TARA FRATEASCA SUPUSA MOSKOVIEI.-TEODOR JIVKOV SI FISA LE-A SPUS CA EI SUNT TRACI DAR TOTUSI LE-A SPUS CA DACII NU SUNT TRACI…DECI NU SUNTEM FRATI CU TOATE CA GENETIC SUNTEM IN PROPORTIE DE 80%.

    • Joe Biden spune:

      Mai bine lasa tu istoria pe seama istoricilor ca tu faci confuzii de miauna pisicile !!

      • Joe Biden spune:

        Citeste tu mai bine putina istorie de-a lor ,acceptata de ei,ca sa vezi din cine se trag !!

        • Joe Biden spune:

          Numele lor de bulgari nu-ti trezeste banuiala cumva ca s-ar trage chiar din „bulgari” ?? Neam turcic ? Si din slavi …slavi ??

          • mocanu dan spune:

            AI AUZIT DE VASILE BULGAROTRONU?DECI NU EXZISTA URMASII LUI ASPARCH.-NEAM TURCIC?PAI IN TURCIA TURCII AIA DIN EXTREMUL ORIENT NU MAI REPREZINTA DECIT 10%(DUPA CERCETARILE GENETICE)…O SA MA INTREBI CE SUNT TURCII…IRANIENI,IRANIENI

  2. Carstea spune:

    Bulgarii mint de ingheata apele !

  3. bogdan spune:

    Pana si bulgarii inteleg ce inseamna OLr ul lui Putler si godacii sai !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top