rubleRubla s-a apreciat miercuri pe o piaţă volatilă, după ce Ministerul de Finanţe de la Moscova a anunţat că a început să vândă valută din fondurile sale, estimate la şapte miliarde de dolari, transmit TASS şi Reuters.

Decizia face parte din noile măsuri anunţate marţi de Guvern pentru a stabiliza rubla şi piaţa valutară.

Săptămâna aceasta rubla s-a depreciat la un nivel record, forţând Banca Centrală a Rusiei să majoreze rata dobânzii la 17%, o decizie care nu a dus la aprecierea monedei naţionale a Rusiei.

Miercuri, la 08.25 GMT, rubla s-a apreciat cu 3% faţă de dolar, la 65,62, şi cu 4,2% faţă de euro, la 81,50. În ciuda redresării de miercuri, rubla s-a depreciat anul acesta cu aproape 50% faţă de dolar.

Un dealer la o mare bancă rusă a declarat, pentru Reuters, că nu poate fi exclusă o intervenţie a Băncii Centrale a Rusiei.

„Aprecierea rublei pare artificială, deci ar putea fi rezultatul eforturilor Băncii Centrala a Rusiei, deşi nu aş fi sigur 100%. Ar putea fi şi un exportator neascultător, pe care autorităţile l-au convins să vândă valută”, susţine dealerul.

Alexey Devyatov, economist şef la Uralsib, a estimat că Banca Centrală a Rusiei ar putea majora rata dobânzii până la 22-25%.

Rubla rusească s-a prăbuşit, marţi, înregistrând o depreciere de peste 20%, astfel că moneda euro a atins un nivel fără precedent de 100 de ruble, iar dolarul american a atins nivelul record de 80 de ruble, în pofida deciziei Băncii Centrale a Rusiei de a majora dobânda de bază cu 6,5 puncte procentuale, tocmai pentru a apăra cursul de schimb. Acesta este cel mai grav declin înregistrat de rublă după criza financiară rusească din 1998. Atunci, rubla s-a prăbuşit în câteva zile, fapt care a obligat autorităţile de la Moscova să declare intrarea în incapacitate de plată.

Potrivit unui raport elaborat de Citigroup, Societe Generale este banca cu cea mai mare expunere pe Rusia, de 25 de miliarde de euro, Raiffeisen are o expunere de 15 miliarde de euro pe Rusia şi o expunere de 4,9 miliarde de euro pe Ucraina. Urmează UniCredit cu o expunere de 18 miliarde de euro pe Rusia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top