Agenția Associated Press susține că deține dovezi că în incidentele de acum trei ani cu hackerii gruparii ”CyberCaliphate”, care susține „Statul islamic“ (ISIS), au fost de fapt implicate serviciile secrete ruse. Hackerii angajati de Kremlin au fost de fapt cei care, dându-se drept „jihadiști cibernetici”, au amenințat familiile militarilor americani.

După cum se arată în articolul publicat pe site-ul agenției, au fost documentat etaliat cazurile doar a cinci femei care au devenit ținte ale hackerilor ruși. În luna februarie 2015, soțiile militarilor au primit mesaje de amenințare, în care se afirma că hackerii înrolati sub steagul ISIS au patruns în computerele și telefoanele lor și cunosc totul despre ele, soți și copiii lor. Hackerii au amenințat că le vor ucide familiile.

Potrivit AP, suspiciunea inițială a fost indreptata asupra sustinatorilor ISIS, însa s-au găsit dovezi că femeile au fost amenintate de același grup de hackeri ruși care a  intervenit și în alegerile americane și a furat e-mail-urile sefului campaniei prezidențiale a lui Hillary Clinton, John Podesta. Mai tarziu, în toamna anului 2016, corespondenta acestuia a fost facuta publica de WikiLeaks (o alta organizație suspectata de lefaturi cu serviciile secrete ruse).

Despre legaturile dintre CyberCaliphate și hackerii rusi din gruparea Fancy Bear au existat si inainte suspiciuni, dar niciodată cu privire la implicarea rușilor în incidentul cu amenințările soțiilor militarilor. Ele au recunoscut că se temeau foarte mult, deoarece credeau că islamiștii ar putea pune in aplicare amenințările la adresa familiilor lor.

În baza datelor obtinute de la compania Secureworks, care se ocupă de securitatea informatică, reporterii AP au constatat că hackerii din gruparea Fancy Bear au încercat să patrunda în cutiile poștale ale nevestelor militarilor, exact în momentul în care au aparut si primele amenințări din partea CyberCaliphate.

 

În luna iunie a anului trecut, Pentagonul a publicat raportul „Puterea militară a Rusiei“, în care sustinea că Moscova consideră controlul asupra zonei informaționale ca principala problemă în confruntarea cu adversarii. Rusia, spune raportul, folosește în mod activ hacking-ul conturilor din rețelele sociale cu scopul discreditarii sau a falsificarii de date.

Pentagonul subliniaza că serviciile secrete ruse își mascheaza activitatea de cybercriminalitate sub forma actiunilor unor grupari de hackeri. Raportul relata si legătura gruparii CyberCaliphate cu hackerii militari ruși. În special, aceasta grupare a efectuat o spagere a postului de televiziune francez TV5 Monde la începutul anului 2015. Aceiași hackeri au spart si contul oficiel de pe Twitter al Comandamentului Central al Statelor Unite.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Hackerii ruși se dădeau drept „jihadiști cibernetici” pentru amenințarea soțiilor militarilor SUA

  1. bogdan spune:

    La cat rau au facut si fac godacii e de mirare ca inca scapa asa de usor cu USA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top