hilary clinton_vladimir putinFostul secretar de stat american Hillary Clinton este de părere că Statele Unite ale Americii trebuie să schimbe maniera în care discută cu președintele rus Vladimir Putin, care a dovedit că este agresiv și împinge granițele Rusiei.

Hillary Clinton a vorbit despre Putin la un eveniment electoral în New Hamsphsire, aceasta încercând să câștige cursa internă pentru a fi desemnată candidatul democraților la prezidențialele din 2016.

„Cred că lumea are mai multe oportunități decât amenințări și pericole pentru SUA, dar cred că trebuie să realizăm că sunt amenințări și pericole cărora trebuie să le facem față, fie că este un Putin agresiv, care împinge granițele Rusiei.

Asta este o problemă pentru noi, deoarece avem obligația solemnă în NATO să protejăm membrii Alianeți. Ucraina nu este un membru NATO. Dar dacă Ucraina ar fi fost un membru NATO când Crimeea a fost anexată, acest lucru ar fi declanșat un răspuns din partea noastră. Nu vrem să ajungem acolo.

Tocmai de aceea trebuie să fim mult mai inteligenți în modul în care îl abordăm pe Putin și ambițiile sale. Am avut de-a face cu el. Nu este un om ușor…dar nu cred că există un alt substitut pentru dialogul constant”, a spus Clinton, citată de theguardian.co.uk.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top