Organizația internațională Human Rights Watch a publicat un raport anual privind încălcările drepturilor omului în întreaga lume. Vorbind despre situația drepturilor omului în Rusia, activiștii își manifestă îngrijorarea în special de situația din Cecenia și de persecuția opoziției politice, în primul rând a susținătorilor lui Alexei Navalnîi.

”Poliția efectuează percheziții la sediile electorale ale lui Navalnîi, confisca materiale de agitatie electorala, îi reține pe activiști sub acuzații nefondate”, se arata în raport. Totodata, continua raportul, sub pretexte inventate, autoritățile ruse îi refuza constant lui Navalnîi și susținătorilor săi dreptul de întrunire și la acțiuni publice pașnice.

Raportul se referă și la adoptarea în Rusia a mai multor legi care restricționează libertatea de întrunire și libertatea de exprimare. În special, legea care permite autorităților ruse să declare mass-media „agenți străini”.

Situația din Cecenia este deosebit de îngrijorătoare pentru apărătorii drepturilor omului. În 2017, poliția cecena a reținut ilegal zeci de oameni, suspectându-i că sunt homosexuali, se spune în raport. Acești oameni au fost torturați și umiliți. Autoritățile cecene au susținut că nu există homosexuali în societatea cecenă și că acuzațiile jurnaliștilor și activiștii pentru drepturile omului doar încearcă să agite situația. La  adresa publicatiei Novaya Gazeta, care a relatat prima despre prigoana homosexualilor din Cecenia, au fost proferate amenințari în mod repetat, se mai spune în raport.

Autorii raportului notează că Moscova a continuat să ofere sprijin politic și material separatiștilor din estul Ucrainei, dar nu a luat măsuri pentru a reduce ilegalitati precum detenția arbitrară și tortura.

Totoadta, autoritățile ruse îi persecuta pe cei nemulțumiți de politica Rusiei în Crimeea ocupată, inclusiv pe tătarii din Crimeea.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Human Rights Watch îngrijorată de încălcările drepturilor omului din Rusia

  1. bogdan spune:

    Democratie si libertati pe sistem sovietic ! Asta si-ar dori porcii pt toata Europa ! Doar ca Europa este la ani lumina distanta de inapoiatii astia…Neanderthalienii sec 21 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top