Ucraina reuşeşte să înlocuiasca în mod activ piața rusa cu cea europeana, a declarat premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk. Potrivit acestuia, exporturile ucrainene de produse agricole în ultimele şase luni au crescut cu 32%.
„Rusia a refuzat produsele ucrainene – am găsit o cale să le vindem în Uniunea Europeană și în alte țări ale lumii„, – a spus el. Potrivit acestuia, exportul din Ucraina a crescut cu 19%, iar creșterea exporturilor de produse agricole din Ucraina în ultimele șase luni este de 32%, în ciuda faptului că „am pierdut piața rusă.”
„Am înlocuit piețele din Rusia cu cele europene”, – a declarat primul-ministru.
De exemplu, vânzările de carne și pasăre în Rusia au scăzut cu 81%, iar exporturile către alte țări au crescut cu 30% până la 100%.
Exporturile de ulei de floarea-soarelui spre Rusia au scăzut cu 50%, dar, per ansmablu arată o crestere de 17%, principalele piete de livrare fiind India, Olanda, Iran, Spania, Italia, Algeria, Malaezia şi Marea Britanie.
În același timp, în ultimele șase luni, Ucraina a redus considerabil importul de produse alimentare străine (– 18%).
Iaţeniuk a menționat că, potrivit datelor statistice oficiale, volumul producției agricole în Ucraina a crescut cu 16% comparativ cu perioada similara a anului trecut, în timp ce randamentul mediu in sectorul cereale a crescut cu 14%. Din exportul de cereale Ucraina se așteaptă sa obțina in acest an circa doua miliarde de dolari.
Premierul Iaţeniuk a subliniat că producția de alimente este unul dintre principalele motoare de dezvoltare a economiei ucrainene.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.