Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a declarat miercuri seara că militarii ucraineni nu au primit niciodată ordinul de a folosi arme împotriva populaţiei paşnice din estul ţării, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.
„Reamintesc că preşedintele Ucrainei (Petro Poroşenko) a făcut săptămâna trecută o declaraţie foarte clară şi a explicat că militarii ucraineni nu au primit ordinul şi nu au folosit niciun fel de arme împotriva populaţiei civile”, a declarat Iaţeniuk, la New York.
„Dacă cineva are dovezi care ar demonstra că militarii au folosit arme asupra civililor, forţele de ordine din Ucraina vor deschide o anchetă pentru a investiga aceste cazuri”, a adăugat Iaţeniuk, răspunzând la întrebarea unui reprezentant al organizaţiei Human Rights Watch.
Televiziunile publice din Rusia au declansat recent o campanie propagandistica care insista pe „descoperirea dovezilor privind crimele de război” comise de armata ucraineana in Donbas.
Amintim ca, pe toata durata desfasurarii ostilitatilor militare, Kievul a fost revoltat in legatura cu bombardarea de catre separatisti a cartierelor de locuinte sau ca folosesc populatia civila ca scut impotriva armatei ucrainene. Organizaţia Human Rights Watch a publicat, la începutul lui septembrie, un raport care informa despre incalcari grave ale dreptului omului si ale conventiilor militare de catre rebeli, dar si de unele unitati militare uncrainene.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.