Politologul Aleksandr Dughin, supranumit „ideologul lui Vladimir Putin”, s-a aflat în aceste zile în România, el venind în țară duminica trecută și plecând miercuri.

comrade-duginPrezența lui Dughin în România a fost confirmată de scriitorul Mircea Popa, secretarul general al Fundației România-Rusia, care susține că Dughin a avut întâlniri cu mai multe fețe bisericești.

S-a întâlnit cu mai multe fețe bisericești, pentru că are proiectul eurasiatic și „A Treia Romă”, deci pe dânsul îl interesează foarte mult fețele bisericești”, a spus Popa, pentru HotNews.ro.

Potrivit lui Mircea Popa, Dughin a venit în România duminica trecută și a plecat în cursul zilei de miercuri.

Conceptul de „A treia Romă” promovat de Dughin este un element central al proiectului eurasiatic promovat de Dughin. Ideologul lui Vladimir Putin afirma în urmă cu un an pentru Vocea Rusiei că România ar trebui să fie în viziunea sa parte a spațiului eurasiatic din jurul Rusiei.

„Cred că integrarea României în spaţiul eurasiatic poate avea loc sub zodia identităţii culturale ortodoxe. În cadrul Comunităţii Eurasiatice această ţară îşi va putea rezolva problemele economice şi teritoriale, dar mai mult, va fi acceptată cu bucurie, va fi apreciată la justa valoare şi va fi tratată ca un partener egal, ca un partener apropiat din punct de vedere civilizaţional. Acest aspect este foarte important pentru conştiinţa naţională”, spunea Dughin într-o evidentă încercare de captare a favorabilității românilor, care sunt foarte reticenți față de propunerile Moscovei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top