Ban ki-moon PutinSecretarul General al ONU, Ban Ki-moon, într-un discurs la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a evitat menționarea implicării Rusiei în conflictul armat din Ucraina și anexarea unei parti din teritoriul acestei tari, fapt care a provocat indignarea delegației ucrainene, potrivit eurointegration.com.ua.

Ban Ki-moon nu a reusit sa menționeze în discursul său cel mai mare conflict armat în desfasurare de pe teritoriul Consiliului Europei, fiind extrem de prudent: „Mai mult de 6.000 de persoane au fost ucise în Ucraina pe parcursul anului. Grave încalcari ale drepturilor omului continuă în estul Ucrainei”, – a spus secretarul general al ONU.
Despre anexarea Crimeei, cea mai mare încălcare din ultimii ani a Cartei Organizației Națiunilor Unite, șeful organizației nu a menționat niciun cuvânt.

Cu toate acestea, el a exprimat dorința „unei Ucraine suverane, independente şi unite”.

În timpul runde de întrebări și răspunsuri, întrebările despre agresiunea rusa nu s-au auzit, iar când a venit randul reprezentantului Ucrainei sa puna o intrebare, sefa prezidiului reuniunii APCE, Anne Brasseur a anunțat că sesiunea de intrebari si raspunsuri a expirat.

Anuntul a provocat indignare printre deputații ucraineni. Ma târziu, Irina Gerascenko a scris pe facebook ca Ban Ki-moon a fost printre putinii lideri mondiali care a asistat la parada militara a lui Putin de pe 9 mai.

Sa fi fost secretarul general al ONU atat de impresionat de armata rusa vazuta la parada incat în mintea lui s-a instalat o amnezie totala in legatura cu ocuparea peninsulei Crimeea de catre Rusia?

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top