referendum OlandaPe 6 aprilie, în Olanda, se desfasoara referendumul consultativ privind Acordul de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană.

Secțiile de votare au fost deschise astăzi la ora 08:30, ora României, și vor fi deschise până la ora 22:00. Referendumul este considerat valabil în cazul în care rata de participare nu este mai mică de 30%. Rezultatul referendumului este consultativ.

Cu toate acestea, în cazul unui vot negativ în chestiunea Asocierii UE-Ucraina, guvernului olandez va fi nevoit, probabil, să reexamineze acordul de asociere, și, eventual sa ceara un nou vot în Parlament.

Sondajele recente sugerează faptul că majoritatea olandezilor vor vota împotriva acordului.

„Rezultatele referendumului vor fi cunoscute abia pe la 12 aprilie, iar pana la aceasta data Consiliul Electoral se va abtine de la orice declaratii. Cele sase zile sunt rezervate pentru posibilele contestatii”, a explicat pentru eurointegration.com Heleyn Horman, purtătorul de cuvânt al Comisiei Electorale din Olanda.

În același timp, pe 6 aprilie vor fi cunoscute rezultatele preliminare ale numărării voturilor. Acestea vor fi anuntate de agenția olandeză ANP.

Amintim ca Parlamentul olandez a finalizat procedurile de ratificare a Acordului de asociere dintre Ucraina și UE în iulie 2015.

După aceasta, activistii olandezi au adunat numărul necesar de semnături pentru a organiza un referendum consultativ privind ratificarea Acordului de asociere cu Ucraina.

Strangerea semnăturilor a fost posibil datorită unei intense campanii online a blogului satiric GeenStijl, unui grup cetatenesc Burgercomite UE ( „Comitetul cetățenilor UE”) și euroscepticilor de la „Forumul pentru Democrație”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top