„În Rusia se răspândesc teorii ale conspirației despre coronavirus”, scrie publicația germană Frankfurter Rundschau.

Pentru ca virusul ”ataca” acum în Rusia în principal retelele sociale, cei care nu doresc să se infecteze sunt sfatuiti să renunțe la banane și cumpărăturile din magazinele online chinezesti. Unul dintre utilizatorii rețelei sociale vk.com sustine ca tatăl său, care lucrează la ministerul sanatatii din Rusia, ar fi declarat ca: „Riscul de infecție este deosebit de mare printre bărbații adulți, de aceea, în fiecare seară, ei trebuie să bea 250 de grame de vodcă sau whisky”.

„Până acum, în locul panicii în Rusia domnește umorul”, observa publicația. Totuși, rușii vor resimți dureros inchiderea granitei cu vecina China. În primele nouă luni din 2019, peste 1,2 milioane de turiști chinezi au vizitat Rusia. Acum li se interzice să intre în țară, comunicarea feroviară și majoritatea zborurilor fiind suspendate.

Acestea sunt măsuri dure, menite sa izoleze Rusia de pericolul coronavirusului chinezesc. Însa cel puțin rubla pare să fie deja infectată. Vineri, rata sa de schimb fata de euro era de 68,62 ruble, iar ieri a ajuns deja la 70,79 ruble/euro. Motivul principal este însa scaderea cu 20% a cererii de țiței brut rusesc în China, ceea ce a redus și prețul petrolului. În plus, din cauza granițelor închise, pierderi înregistreaza și alți exportatori ruși.

Nu este surprinzător faptul că media de stat ruse acuza Occidentul ca s-ar afla în spatele virusului. Portalul militar tvzvezda.ru, controlat de Ministerul Apararii din Rusia, scrie că magnatul IT american Bill Gates înca de anul trecut, împreună cu Pentagon și concernele farmaceutice, au simulat o epidemie de virus cu 65 de milioane de victime. La randul sau, alte mass-media din Moscova suspecteza că virusul a fost creat într-unul dintre ”laboratoarele armatei americane”.

Pe de altă parte, site-ul absoluttv.ru sugerează că Beijingul însuși dorește să castige de pe urma epidemiei prin achiziționarea la pret mic a acțiunilor companiilor cu capital străin.

„Expertul militar Viktor Litovkin spune că pentru o țară cu 1,4 miliarde de locuitori, moartea a 350 în urma epidemiei este ceva „microscopic”. (…) Totusi, el nu vrea să excludă teoria că China folosește virusul ca scuză pentru a exersa legea marțială în cazul utilizarii armelor de distrugere în masă”, relatează Frankfurter Rundschau.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to În timp ce internauții ruși fac haz de coronavirus, media de stat lansează teorii ale conspirației

  1. bogdan i spune:

    Dar daca avem coronavirusul creat de armata USA cine dracu a creat virusul Pitik cu chelie caci ala a facut cele mai multe victime de la Gripa Spaniola incoace… Un vaccin ceva ?

Lasă un răspuns la bogdan i Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top