GroismanNegocierile continuă miercuri în Rada Supremă (parlamentul unicameral de la Kiev) pentru găsirea unui succesor premierului demisionar Arseni Iațeniuk, iar un nou guvern ar putea fi votat joi de către parlament, relatează AFP.

‘Cred că vor avea loc discuții astăzi (miercuri) între deputați, că ne vom întâlni astăzi într-o reuniune de coaliție în scopul de a vota mâine formarea noului guvern’, a declarat Volodimir Groisman, președintele legislativului ucrainean, considerat principalul favorit la funcția de premier.

‘Ieri (marți) au avut loc numeroase consultări cu lideri de partid, cu președintele ucrainean. Dar cred că am ajuns la un format care ar putea fi acceptabil, responsabil și care să permită ieșirea țării din criză’, a adăugat el.

Deputații ucraineni nu au reușit marți să aprobe demisia primului ministru Arseni Iațeniuk și nici să numească succesorul acestuia, în timp ce țara se confruntă cu o criză politică care paralizează guvernul de luni de zile.

Negocierile cu privire la componența noului guvern par să se poticnească de candidaturile mai multor miniștri, nepermițând niciun vot pentru schimbarea cabinetului.

Dacă nu se găsește o soluție până la sfârșitul acestei săptămâni, președintele Petro Poroșenko ar putea decreta alegeri legislative anticipate, a estimat deputatul partidului prezidențial Oleksi Goncearenko.

Iațeniuk și-a anunțat duminică demisia, după luni de nemulțumire în Ucraina din cauza insuficienței reformelor promise și a scandalurilor de corupție implicând persoane din anturajul său.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top