Comitetul Inițiative Civile a publicat datele statistice privind migratia ruseasca, din care relevă că, între 1989 și 2015, din Rusia au emigrat aproximativ 4,5 milioane de oameni, potrivit site-ului organizației publice.
„Din 1989 până în 2015, potrivit Rosstat, Federația Rusă a fost părăsită de circa 4,5 milioane de cetateni. Conform statisticilor externe pentru 2015, în cele mai populare țări pentru emigrația ruseasca trăiesc aproximativ 1,5 milioane de cetățeni din Rusia …” – se arata în raportul organizației.
Comitetul a menționat că această statistică nu ține cont de persoanele care au obținut deja o nouă cetățenie, imigranți ilegali și cei care locuiesc efectiv în două țări, deși au cetățenie rusă.
Datele serviciilor statistice internaționale cu privire la migratia ruseasca prezinta date de câteva ori mari decât cifrele Rosstat privind emigrația din Rusia. Astfel, potrivit Serviciului German de Statistică, în perioada 2011-2014, in Germania au emigrat 97 de mii de cetateni rusi, iar în conformitate cu datele Rosstat – doar 16,3 mii de persoane.
Se remarcă faptul că cei mai mulți ruși aleg sa se mute în Germania, Statele Unite ale Americii, Israel și Australia.
Conform statisticilor, emigrantul rus este de cele mai multe ori tânăr, cu nivel educațional și profesional înalt.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Ce zice propaganda sovietica:
nada
9 octombrie 2016 la 21:56
„SUA este la un pas de distrugere prin Implozie exact din aceleasi motive ca URSS=ul. adica razboaie scumpe continuib si terminate toate cu INFRANGERI si acasa in tara foamete saracie si o populatie deja revoltata.”
Si oare ce zic cei 4,5 milioane de rusi?
Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(Nada Hui, Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,etc- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house
-cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare !
draga ivan, sa luam in considerare datele rusesti: 4,5 milioane 🙂
dintr-o populatie de 140 de milioane inseamna ca 3,1% au emigrat 🙂
si sunt convins ca au emigrat savantii, nu sapatorii de santuri 🙂
GRESIT !RUSI RUSI MAI SUNT VREO 80MILIOANE,RESTU CHINEZI,SI MAHOMEDANI,DIN AIA 80 MAI SCAZI VREO 10 ALCOLICI,DROGATI.CU BOLI INCURABILE TIP SIDA.DILIMANDROSI PSIHICI,HANDICAPATI RAMIN 70MILIOANE DI CARE FEMEI COPI 40MILIOANE RAMIN 30DE MILIOANE CARE TREBUIE SA APERE O FRONTIERA DE 10 FUSURI ORARE.
Pai cei ce mai rationau din OLR au sters putina in lumea civilizata ! Au ramas doar excrementele conduse de o gasca de oligarhi aflata in jurul piticului dement !