Militarizarea Crimeei este parte importantă a strategiei Rusiei de apărare și securitate pe flancul sau sud-vestic, sustine expertul militar Nikolai Beleskov, relatează „Obozrevatel”.

„Ei (rușii) o consideră un avanpost care îi păzește de direcțiile strategice sud și sud-vest și care, dacă este necesar, să poată proiecta putere”, a spus Beleskov. Expertul susține că rușii au probleme cu programul militar de construcții navale.

„Această demonstrație (de putere), în care au fost aduse nave ale Flotei de Nord, în special crucișatorul înarmat cu rachete ”Ustinov” (iar rușii au același tip de crucisator -”Mosckva” – în cadrul Flotei Marii Negre, dar în reparații interminabile) – nu aș considera acest lucru ca un semn de forță, ci ca semn al unor slăbiciuni și probleme cu modernizarea Flotei Mării Negre. Asta în contextul prezenței navale americane în Marea Neagră, care a crescut anul trecut la 120 de zile, dintre care peste 80 de zile au fost distrugătoare cu rachete ghidate. Amintim, o singura astfel de nava are mai multe rachete de croazieră decât ​​întreaga Flotă a Mării Negre. Astfel, odata cu cresterea prezenței NATO, (din partea rusilor) a fost un fel de demonstrație că „putem face și noi ceva”, a adăugat Beleskov.

Expertul crede că Rusia are probleme cu flota sa din Marea Neagra, deoarece 80-85% din navele acesteia sunt de la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990. Au fost utilizate activ până în 2014, asa ca resursa lor motorie este astazi o întrebare fara un raspuns clar.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to ”Încearcă să arate că ar mai fi capabili de ceva”: Un expert despre slăbiciunile flotei ruse din Marea Neagră

  1. didi spune:

    un distrugator din clasa arleigh burke are la bord in jur de 180 de rachete de croaziera. ma indoiesc ca navele rusesti din flota marii negre au mai putin de atat pe vechiturile lor. e drept, nu au o mare acuratete, s-a vazut in razboiul din siria, cand rachetele lansate de rusi au cazut si la 40 de kilometri distanta de tintele vizate.

  2. Ramona Georgescu spune:

    Inseamna ca nu sunt motive de ingrijorare.O nava americana are mai multe rachete decat intreaga flota rusa.Ceva de vis.Mai spuneau unii – prost informati desigur – ca rusii detin rachete capabile sa scufunde un portavion.Asa ceva nu au nici americanii.Totusi au si rusii un mic avantaj.Detin o tehnologie pe care americanii inca nu o au.Militarii de pe distrugatoarele americane nu pot vedea o nava de mari dimensiuni – pe vreme frumoasa ,cer senin – cand se apropie de ei.

  3. bogdan i spune:

    Se stie ca dupa Portavioanele USA ,distrugatoarele USA sunt cele mai puternice nave aflate pe marile lumii…un singur distrugator american de ultima generatie poate face muci intreaga Flota a Marii Negre godacesti…

Lasă un răspuns la didi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top