preotInstanță rus a aprobat un acord de mediere, care impune pârâtului să se roage pentru sănătatea reclamantului. Decizia corespunzătoare a fost pronunțată de Curtea de Arbitraj din regiunea Nijni Novgorod şi publicat în catalogul electronic al procedurilor de arbitraj.

Litigiul a aparut între Eparhia Nijni Novgorod a Bisericii Ortodoxe Ruse și compania „Era”. Astfel, aşa cum rezultă din text, Eparhia a contractat de la companie documentația de proiectare pentru un cazan modular într-una din clădirile sale. Conform contractului, costul lucrărilor s-a ridicat la 916.000 de ruble.

„Era” și-a îndeplinit obligațiile conform contractului, dar a primit doar jumătate din suma datorata și a solicitat în instanța restul datoriei. Cu toate acestea, partiele au ajuns la mediere au au convenit asupra unor concesii reciproce.

În conformitate cu acordul de mediere, parata – Eparhia Bisericii Ortodoxe Ruse – s-a angajat să plateasca alte 200 mii de ruble din totalul datorat de 458.000 de ruble.

În semn de recunoștință pentru stergerea celei mai mari parti a datoriei, Eparhia a promis să „se roage pentru sănătatea robului lui Dumnezeu Arsenev Ivan Mihailovici și robului lui Dumnezeu Lepustin Serghei Alexandrovici, a familiilor lor și pentru bunăstarea tuturor afacerilor”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Instanță rusă l-a obligat pe pârât să spună rugăciuni pentru sănătatea reclamantului

  1. yehudy spune:

    draga ivan, este inca o premiera in rusia: statul plateste prin rugaciuni 🙂
    draga ivan, guvernul lui putin are imaginatie: urmeaza ca jumatate din salarii sa se plateasca in rugaciuni 🙂

    • yehudy spune:

      draga ivan, anul 2016 este anul ultimului bal dat de rusia in afara granitelor rusesti 🙂
      draga ivan, tocmai a venit confirmarea oficiala a faptului ca serviciile secrete ruse il vor da jos pe putin in anul 2017 si isi vor insusi averea de 40 de miliarde de euro a lui putin: pretul petrolului a scazut sub 26 de dolari 🙂
      draga ivan, tu stii mai bine decat noi ce inseamna petrolul sub 26 de dolari 🙂
      draga ivan, serviciile secrete ruse vor confisca si averea familiei lui putin, y compris averea ginerelui lui putin 🙂
      draga ivan, in rusia vor avea loc procese impotriva intregii familii a lui putin 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top