Consilierul american pentru securitate națională, John Bolton, a spus clar că viitoarea întâlnire dintre liderul american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, va fi probabil fără rezultat. La Casa Albă se consideră puțin probabilă semnarea vreunui acord la încheierea viitoarei întâlniri de la nivel înalt.

Cu toate acestea, Bolton nu exclude complet posibilitatea ca Trump si Putin să reușească să negocieze ceva, a declarat oficialul Casei Albe la o conferință de presă, după întâlnirea cu președintele rus la Moscova.

„Mă aștept ca între ei (Putin și Trump – n.r.) să se discute problemele pe care le considera cele mai importante, dar nu cred că ne putem aștepta la niște rezultate concrete. Cred că este important, după o pauză lungă între summituri bilaterale să le permit să discute toate aspectele pe care le doresc tete-a-tete sau într-un format mai mare. Iar noi vom dezvolta rezultatele negocierilor lor” – a declarat consilierul președintelui american, citat de RIA“ Novosti“.

În același timp, Trump însuși consideră că întâlnirea cu Putin va fi utilă și va contribui la consolidarea securității în întreaga lume, a observat Bolton. „Este destul de mult zgomot politic în jurul acestei presupuse întâlniri. Criticii președintelui spun că există anumite probleme cu organizarea acestei reuniuni, – a spus consilierul lui Trump Advisor, potrivit “Interfax“. – Președintele Trump consideră că de o astfel de întâlnire personală directă la vârf vor beneficia atât Statele Unite ale Americii, cât și Federația Rusă și vor servi la consolidarea păcii și securității în întreaga lume”.

Bolton a menționat, de asemenea, că reuniunea viitoare dintre Trump și Putin nu servește drept dovadă a unei înțelegeri secrete între echipa președintelui SUA și Rusia. Potrivit consilierului, liderul american va participa la viitorul summit, indiferent de criticile de acasa, relateaza Reuters.

Anterior, Kremlinul a confirmat că întâlnirea dintre Putin și Trump va avea loc într-o țară terță. Data și locul summit-ului vor fi dezvaluite pe 28 iunie. Î

Bolton s-a dus la Moscova în mod special pentru discuții cu partea rusă despre viitoarea reuniune la nivel înalt. Kremlinul și-a exprimat speranța că viitoarea întâlnire dintre președinții Rusiei și Statele Unite va fi primul pas pentru apropierea dintre cele două țări.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to ”Întâlnire de dragul întâlnirii” – Bolton nu vede utilitatea reuniunii Putin-Trump, dar spune că șeful său insistă

  1. bogdan spune:

    Apoi Blondul nebun s-a intalnit pana si cu Pitikul Kim pana acum ! Ar fi timpul sa se vada si cu Porkul Pitik Kremlinez ! Nu de alta dar ambii nu au ce cauta in posturile ce le detin…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top