Forțele de miliție din republica separatista Abhazia au sporit paza clădirii parlamentului abhazian, unde începand de luni se desfasoare un miting al opoziției. Protestatarii cer amânarea alegerilor prezidențiale pana la toamnă, a declarat pentru TASS un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne al Abhaziei.

Acțiunea a început luni dimineață în fața clădirii parlamentului din centrul orașului Suhumi. Opozanții cer amânarea alegerilor din cauza problemelor de sanatate ale principalului candidat la funcția de președinte din partea blocului de opoziție – Aslan Bjania – care a fost spitalizat la Moscova sub suspiciune de otrăvire.

Luni, Parlamentul Abhaziei, republica autonoma care s-a separat de Georgia ca urmare a interventiei armate directe a Rusiei, a refuzat să amâne data alegerilor, care ar trebuie sa aiba loc la 21 iulie.

Pe 18 aprilie, liderul opoziției din Abhazia, Aslan Bjania, a fost spitalizat la Soci din cauza unei deteriorări accentuate a sănătății sale. Medicii locali nu au reusit sa puna un diagnostic, motiv pentru care s-a decis transferarea pacientului la Moscova.

La 19 aprilie, în stare critică, Bjania a fost internat la sectia de neurologie a Spitalului Clinic nr. 12 din Moscova. La Moscova politicianul a fost diagnosticat cu pneumonie virală.

Dar, conform rezultatelor testelor efectuate într-un  laborator din München, Germania, în sângele lui Bjania s-au descoperit  concentratii ridicate de mercur și aluminiu, precum și un număr crescut de benzodiazepine și cadmiu. Potrivit opoziției, tentativa de otravire are legatura directa cu activitatea politica a lui Bjania – „favoritul necontestat al campaniei prezidențiale în 2019”.

Președintele actual al Abhaziei, Raul Hadjimba, a ordonat publicarea datelor privind sănătatea lui Bjania. Luni, un grup de procurori ai Procuraturii Generale din Abhazia a sosit la Moscova pentru a verifica informațiile despre posibila otrăvire a candidatului opoziției.

Raul Hadjimba a fost ales șef al autoproclamatei republici Abhazia în august 2014, cu 50,60% din voturi. Mandatul lui Hadjimba expiră la 25 septembrie 2019.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Integrare euroasiatică? Separatiștii din Abhazia au asimilat pe deplin obiceiurile politicii rusești

  1. bogdan spune:

    Pove-shtiri din Porcie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top