Uciderea comandantului unitatii Somalia din Donetk, Mihail Tolstîh (Ghivi), a fost pusa la cale de soldații din batalionul pe care acesta il conducea, scrie  „Novaia Gazeta”.

La redactia ziarului a sunat un barbat, care s-a prezentat drept cetățean al Federației Ruse, Igor Mîlițev, zis Franțuz. El a declarat că, împreună cu trei colegi a planificat și a executat uciderea lui Ghivi ca ”pedeapsa pentru trădarea lui în timpul luptelor de la Avdeevka”, din ianuarie 2017.

Potrivit lui Mîlițev, in timpul luptelor, Ghivi si-a tras in picior pentru a fi evacuat de pe campul de lupta. Totodata, el ar fi ordonat dupa evacuare să se deschidă focul asupra propriei unitati.

„Nu putea sa plece asa, pur si simplu, asta se chema dezertare, nu avea voie sa abandoneze poziția, ordinul de la Zahar (șeful autoproclamatei DNR 0 Alexander Zaharchenko) [era] să se stea până la ultimul om! <…> A fost evacuat de medici, iar peste o oră și jumătate am fost loviti de propria artilerie”- a spus Mîlițev.

Luptatorul a recunoscut ca se ascunde lânga Donețk.

„Sunt dat in urmarire [de catre MGB – asa-zisul Minister al Securitatii de Stat din DINR] și sunt un pic ranit, alți trei camarazi se ascund. Zahar are de ce acum sa-si faca griji”, – il citează Novaia Gazeta.

Mîlițev a mai spus că, după uciderea lui Arseni Pavlov ( „Motorola”), comandantul batalionului „Somalia” se temea pentru viața sa și, din motive de siguranță, si-a dus familia în Transnistria. Și el urma sa plece acolo, dar nu a mai apucat.

Comandantul batalionul „Somalia”, Mihail Tolstîh a fost ucis în dimineața de 8 februarie,  dupa ce în fereastra biroului sau s-a tras cu un aruncator de flacari Șmely. Conducerea DNR acuza ”diversionistii ucraineni” ca l-au ucis pe ”eroul” Ghivi.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Întorsătură neașteptată la Donețk: ”Eroul” Ghivi a fost ucis de soldații din subordine

  1. rsumy spune:

    Întrebarea e:
    Cum naibii au ajuns ăia din Donetsk în Transnistria???
    🙂

  2. Basarabia este Romania spune:

    concluzia este ca Transnistria este patria banditilor!!!

  3. Catun spune:

    Un mic indiciu ca sa vedem cat de multa instabilitate aduce Rusia prin ocuparea Transnistriei.

  4. bogdan spune:

    Au ajuns sa se omoare godacii intre ei ! Nu le mai ajunge tzarina de furat ! Porci nenorociti ! Ar trebui sa mearga dupa el si parashuta de femei-sa in Transnistria…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top