Vicepremierul rus Dmitri Kozak, reprezentantul special al lui Vladimir Putin pentru Republica Moldova, a declarat că liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, i-ar fi propus ”Moldova pe tavă”, cu schimbarea liniei geostrategice a Chișinăului și renunțarea la integrarea UE. Totul, de dragul unei alianțe de guvernare cu Partidului Socialist pro-rus. Totul se reduce la ideea ca Rusia chiprile ar fi renuntat la aceasta oferta incredibilă!?
Deși Plahotniuc a declarat anterior ca, Rusia, în special Kozak, a venit cu propunerea de rezolvare a conflictului transnistrean prin federalizarea republicii, în interviul pentru Kommersant, Kozak îl contrzice, spunand ca aceasta propunere a venit de la… Chisinau.
Iata ce declara Kozak: ”pe 3 iunie, la sfârșitul întâlnirii cu reprezentanții Partidului Democrat, Plahotniuc, în prezența colegilor săi de partid, a transmis propuneri cu privire la condițiile de creare a unei coaliții de guvernamant cu Partidul Socialist.
„După ce am analizat conținutul plicului, am fost surprinși să vedem propunerile Partidului Democrat, un partid profund anti-rus, cu privire la o schimbare radicală a politicii externe a Republicii Moldova cu reorientare spre Rusia și o soluționare a conflictului transnistrean bazat pe federalizarea Moldovei”, a declarat Kozak.
Oficialul rus continua: ”Moscova nu a discutat cu niciunul dintre partidele politice chestiunea soluționării conflictului transnistrean și a federalizării Moldovei”.
Cu toate acestea, potrivit afirmaţiilor sale, vicepremierul rus le-ar fi recomandat socialiştilor şi preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, „să nu ia în calcul niciun fel de propuneri secrete nici ale lui Vladimir Plahotniuc, nici ale altor partide”.
În interviu, Kozak asigură că formarea coaliţiei parlamentare şi a unui nou guvern la Chişinău nu este alegerea Moscovei, ci o ”problemă internă a Republicii Moldova”.
Anterior, ministrul rus de externe a emis o declarație oficială în care recunoaste noua coaliție a socialiștilor pro-ruși și a blocului pro-european ACUM, precum și noul guvern condus de Maia Sandu.
Uniunea Europeană la nivelul Comisiei Europene și înaltul reprezentant al politicii externe a anunțat oficial că consideră legitimă alegerea noului guvern.
Amintim, în 2003, trimisul presedintelui Putin, acelasi Dmitri Kozak, a facut o serie de propuneri guvernului de la Chisinau – asa-zisul Plan Kozak – ce vizau o soluționare definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist din Transnistria. Planul prevedea constituirea unui stat moldovenesc federal asimetric si staționarea trupelor rusești pe teritoriul Moldovei pentru 20 de ani.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Peste tot pe unde pute a lume rusa nu este democratie pace si liniste…