Compania germană Uniper, partener al Gazprom în proiectul Nord Stream-2, consideră posibilele sancțiunile din partea SUA ca fiind „extrem de periculoase” pentru participanții la proiect, anunat RBC.

„Acesta este un risc real pentru toți cei cinci membri europeni ai consorțiului”, a declarat Reiner Hartmann, membru al Consiliului de administrație al Uniper, șef al Reprezentantii de la Moscova a companiei.

Pericolul sancțiunilor „ne paste pe toti”, iar SUA pot impune sancțiuni asupra „oricăreia dintre cele cinci companii sau asupra tuturor simultan, oricând”, a adăugat el.

Uniper este membru al consorțiului de investitori Nord Stream-2, împreuna cu Engie, OMV, Shell și BASF.

Potrivit lui Hartmann, membrii europeni ai consorțiului se gândesc „ce decizie de investiții trebuie luată cât încă mai există timp”.

„Ne așteptăm ca guvernul nostru și Comisia Europeană să gaseasca o solutoe la aceasta problema cu Statele Unite”, a spus managerul.

El crede că este puțin probabil ca negocierile să reușească, ”deoarece președintele Trump dorește să aprovizioneze piața vest-europeană cu gaze de șist americane sub formă de GNL”.

Anterior, Departamentul de Stat al Statelor Unite a declarat că ar putea recurge la sancțiuni impuse companiilor energetice din Germania și mai multor țări europene care participă la construcția conductei de gaz Nord Stream-2.

Opoziția la proiect – Polonia, țările baltice, Ucraina, Moldova, SUA și Danemarca – susțin că Nord Stream 2 va spori dependența UE de Gazprom, care deja furnizează aproximativ o treime din gazul UE.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Investitorul german al Nord Stream-2 declară că există „un pericol real” al sancțiunilor SUA

  1. bogdan spune:

    Solutia este sa nu mai stea cu kurul in 2 luntrii ! Adica pt bani sunt dispusi sa stea cu kurul gol in fata kremlinului ! Atunci vor sta cu kurul gol si in fata USA ! Daca tot le place….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top