Rusia a ”sărbătorit” ieri in mod diferit ziua de nastere a liderului sau national. Unii cetateni rusi au afisat bannere care il critica pe Vladimir Putin, altii l-au felicitat.

De ziua sa (7 octombrie), Vladimir Putin a petrecut în mod tradițional „cu familia, rudele și prietenii”, potrivit unui anunt al secretarului de presa al Kremlinului.

Printre prietenii care au venit in vizita la Putin se numara si fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, care a sosit la vila presedintelui rus de la Soci nu numai pentru a sărbători, ci și pentru a discuta problemele internaționale. Politicianul italian a scris pe Facebook despre acest lucru înainte de a ajunge în Rusia.

La Soci, dupa ce a discutat cu Putin probleme care ”macina omenirea”, Berlusconi a postat un mesaj în care spune ca a descoperit o mare minciună comuna (a Occidentului, probabil – n.r.). Dupa cum a scris chiar el pe Facebook, ”Marea Neagră nu este neagra, dar are o culoare de un albastru intens frumos”.

În timp ce Berlusconi a fost onorat să se afle în cercul celor mai apropiați oaspeți ai lui Putin, alți politicieni (mai ales din țările CSI) l-au felicitatde la distanță. După cum s-a raportat pe site-ul Kremlinului, Putin a fost felicitat telefoninc de catre președintele Uzbekistanului Șavkat Mirzioev, președintele kirghiz Sooronbai Jeenbekov, azer – Ilham Aliyev, tadjiki – Emomali Rahmon, Aleksandr Lukașenka, premierul Armeniei Nikol Pașinian, președintele Kazahstanului Nursultan Nazarbaev, președintele Serbiei Alexandr Vucic și premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Liderii mondiali însa, cum ar fi președintele american Donald Trump, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Theresa May, președintele Franței Emmanuel Macron – au ignorat ziua de naștere a lui Putin. În orice caz, Kremlinul nu menționează vreun mesaj de felicitare din parte lor.

Vadimir Putin a implinit ieri 66 de ani.

Urare pentru Putin la St. Petersburg: ”La multi ani in puscarie”

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Invitat la vila lui Putin de la Soci, Berlusconi a descoperit că: ”Marea Neagră nu e neagră”

  1. bogdan spune:

    Aia cu bannerul mai traiesc ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top