Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că și-a contramandat vizita pe care urma să o efectueze în luna octombrie în Ucraina, ca urmare a adoptării legii educației, considerând că acest act normativ contravine bunelor intenții reciproce și limitează drastic accesul minorităților la educația în limba maternă, potrivit agerpres.ro.

„În consecință, când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina și am contramandat și primirea președintelui Parlamentului, care se anunțase pentru sfârșitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice. Anularea unei vizite prezidențiale e un semnal extrem de puternic”, a declarat Iohannis.

El a subliniat că legea educației adoptată în Ucraina contravine bunelor intenții reciproce.

„Într-adevăr, o tematică neplăcută această evoluție din Ucraina cu Legea educației. Am avut prevăzută o vizită în Ucraina pentru luna octombrie a acestui an, o vizită pe care am pregătit-o în mai multe runde de discuții cu președintele Poroșenko. Ultima rundă de discuții am avut-o cu ocazia întâlnirii NATO de la Bruxelles. Am fost foarte, foarte neplăcut surprins de evoluția din Parlamentul Ucrainei, care, fără să anunțe partenerii, și noi suntem parteneri ai Ucrainei, a promovat o lege care, după părerea noastră, contravine bunelor intenții reciproce. Practic, această lege, dacă va intra în vigoare, va limita drastic accesul minorităților la educația în limba maternă. Pe noi ne doare în acest lucru. Avem foarte mulți români în Ucraina”, a afirmat șeful statului.

Iohannis a precizat că urma să meargă cu președintele Ucrainei în zona Bucovinei, unde sunt mulți români ucraineni.

„Această lege a venit într-un moment foarte nepotrivit și întreaga abordare, după părerea mea, trebuie pusă în discuție”, a adăugat șeful statului.

El a arătat că s-a întâlnit pe holurile ONU cu președintele Poroșenko, căruia i-a transmis opinia despre contramandarea vizitei.

„Normal că ne-am salutat și i-am spus pe scurt aceste lucruri. I-am spus direct că nu voi face această vizită până când nu există un progres pe această lege a educației și că sunt neplăcut surprins de această evoluție, în condițiile în care domnia sa a avut o abordare, cel puțin față de mine, foarte deschisă, când vine vorba de românii din Ucraina. Am transmis această abordare pe care o am și pe căi diplomatice și iată și direct președintelui Poroșenko. Și-a continuat drumul destul de îngândurat și sper să reușim să avem o abordare care permite românilor din Ucraina, în perspectivă, să-și continue învățământul în limba română”, a conchis Iohannis.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Iohannis și-a contramandat vizita în Ucraina ca urmare a adoptării legii educației

  1. Clau spune:

    corect!
    Ucraina trebuie sa decida unde vrea sa-si construiasca viitorul, in Europa UNITA sau in cocina sub copitele godacilor. Daca vor in Europa Unita atunci trebuie sa respecte regulile EU. Asa cum in RO ucrainienii au drepturi asa si romanii din UKR trebuie sa beneficieze de aceleasi drepturi si libertati europene.

  2. bogdan spune:

    Cam dur si abrupt dar trebuia facuta si asta ! Noi sustinem Ucraina in lupta impotriva porcului invadator si intelegem ca trebuiesc blocati dar daca aceste actiuni ating si pe cei ce o ajuta -in speta Romania trebuie reactionat ! MAE atentionase anterior ca daca este promulgata legea de catre Poroshenko Romania va avea o pozitie negativa ! Ucraina are mari probleme in a se apara de godacii invadatori dar daca creaza probleme si celor care o ajuta va ramane fara sprijinul acestora ! Inainte de a da aceasta lege trebuia Ucraina sa se consulte si cu vecinii sai pt a gasi varianta optima ! Acum Porcia lui Putler este fericita ca Ucraina s-a certat cu vecinii ! Adica nici Ungaria,Polonia sau Lituania nu sunt multumite de aceasta lege…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top