Rusia este guvernată într-un sistem de stat, fondat încă in timpul Hoardei de Aur. Duma de stat, care stampileaza legile trimise de președinte, este aproape ca un ”Kurultay” tataro-mogol, pentru care voința hanului a fost întotdeauna  incontestabilă, susține istoricul Haramos Tiunidesev, profesor asociat al Institutului de Istorie și Drept al Universității de Stat din Khakassia, autorul cărții „Marele Han Batu – fondatorul statalității rusești”.

Statul creat de hanul Batu (1205-1255) încă mai există, cu toate că limba oficială este acum rusa – un amestec de slavă si turcica, sustine istoricul, care aminteste că din limba fondatorului statului în rusa moderna au surpavietuit termeni și denumiri de institutii statale precum – „kaznaceistvo” (trezorerie), „tamojnia” (vamă), „zakon“ (lege), „denyghi” (bani), „duma“, „yamskaia slujba” (posta), „kara“, „karaul“ (ajutor) și așa mai departe.

„Rusia de azi nu a fost formata pe baza Rusiei Kievene, care s-a împărțit în mai multe principate încă în secolul XII, cu un secol înainte de apariția tataro-mongolilor, și nici nu în rivalitate cu Horda, cu care rușii nu au avut fricțiuni pe motive religioase sau culturale”, sustine Tiunidesev, intr-un interviu pentru Radio Liberty.

„Rusia a aparut pe sol absolut nou la Moscova, care era parte integrantă a  Hoardei de Aur; s-a consolidat in rivalitatea dintre Moscovia cu hanatele care faceau parte din fosta Hoarda de Aur, pentru moștenirea imperiului dezintegrat” – afirma autorul.

Pentru o lungă perioadă de timp, Hoarda de Aur a fost pentru aristocrația rusă și principii (kneaz) rusi cea mai importantă sursă de legitimitate și de prestigiu al puterii lor. Legăturile strânse cu curtea hanului, dominata de obiceiuri diferite ale vechilor slavi, cum ar fi ascultarea oarbă, nu puteau sa nu influeneteze mintea și comportamentul elitei politice rusești, care a absorbit treptat spiritul imperial al Hoardei”.

Dacă acceptăm concluziile cărții dvs., se pare că nu a existat un jug mongolo-tătar? Și ca, de fapt, Hoarda de Aur, începand cu secolul al XIII-lea a format statalitatea rusă, careia în plus i-a insuflat si spiritul imperial?

– Da, fondatorul statalității ruse este Batu Han (fiul lui Genghis han). Întregul sistem de stat pe care l-a construit în Rusia era parte din Hoarda de Aur, acum s-ar numi „subiect al federației” în cadrul Hoardei de Aur. Apoi, după înfrângerea lui hanului Tokhtamysh de cater Timur (sfârșitul secolului al XIV-lea), Hoarda de Aur a suferit o lovitura fatala. Iar centrul administrației de stat s-a mutat treptat în Rusia. Un mare rol în acest transfer l-a jucat Ivan Kalita (kneaz de Moscova, 1288-1340). El a început să colecteze taxe pentru Hoarda. Un rol mai mare a fost jucat de Ivan cel Groaznic. Pentru a deveni succesor legitim al Hoardei de Aur, el l-a pus în locul lui (strict formal) ”mare kneaz al Rusiei” pe Simeon Bekbulatovich (urmasi al marilor hani), iar penntru sine a pastrat titlui de ”kneaz al Moscovei”. I s-a închinat lui Bekbulatovich aproximativ un an. Unii istorici spun că era o ciudatenie a lui Ivan cel Groaznic, dar nu a fost deloc o excentricitate.

– Dar, înainte de Hoarda de Aur a exista Rusia Kieveana. Oare nu atunci a aparut statalitatea rusă?

– Nu. Rusia Kieveana ținea de turcici. Ea făcea parte din Hanatul Hazarilor. Apoi au venit cumanii. Iar când a sosit Batu, el a căutat să-l distrugă pe hanul cuman Kotian, nu pe knezii ruși. Statalitate rusa ca atare nu a existat pana la Hoarda de Aur. Dar asta, bineînțeles, este punctul meu de vedere.

Majoritatea populației ruse, deși aparține rasei europene, are mentalitate asiatică.

– Cum apreciati ca este Rusia, țara europeană, asiatică, euroasiatică sau ceva între, adica izolată, așa cum a scris recent Vladislav Surkov?

– Este o întrebare interesantă. Dupa mentalitate, Rusia este o țară asiatică. Există o mică parte a populației care se considera europeana. Dar cel mai mult, deși aparțin  rasei europene, au mentalitate asiatică. Acest lucru se datorează eticii tradiționale, forței obișnuitei, strămoșilor, autorității liderilor politici. Cu alte cuvinte, este foarte dificil să înveți să trăiești liber. Odată cu abolirea iobăgiei în 1861, majoritatea iobagilor nu știau ce sa faca. Apoi a existat regimul totalitar – de fapt o forma de sclavie. Desigur, mentalitatea asiatică a supraviețuit. Acest lucru este evidențiat și de alegerile prezidențiale (recente). Nu cred a existat vreo falsificare. Așa e mentalitatea. Nu se poate schimba rapid.

-„Dar nomazii care au ocupat spații uriase au fost, de asemenea, supuși influenței culturale și politice. În China, timp de mai multe secole, a domnit dinastia Qing. Dupa cum scrieti in carte, un rol enorm a fost jucat de confucianism. Cum s-a manifestat această influență? Și sunt oare principiile confucianiste ale conducerii statului manifestate acum în cultura politică rusă?

Duma votează întotdeauna, așa cum îi spune președintele. Ca un fel de Kurultai, care aproba voința hanului.
– Genghis han a fost purtătorul unor vederi progresive. Am o altă carte în care spun că Genghis han era purtătorul germenilor relațiilor capitaliste. El a susținut statul de drept si alegerea șefului statului chiar înainte de adoptarea Magna Carta în Anglia. Atunci când Genghis han a murit, i-a urmat Ogedei han la putere, care a vrut să-i urmeze exemplul…Dar chinezii, la care confucianismul era deja dominant, l-au atras de partea lor.

Ideile confucianismului – familia ca unitate a societății, capul infailibil al statului, puterea verticală – mulțumită lui Ogedei han, a intrat în sângele rușilor. Iar acest lucru poate fi vazut atât la nivel național, cât și în armată. Peste tot se poate urmari o verticala a puterii. La fel ca la chinezi, care au condus fără să se bazeze pe legi, ultimele aveau doar rol represiv. Ca atunci este si acum. Uneori, decretul prezidențial este mai tare ca Constituția, un exemplu fiind decretul privind crearea districtelor federale. Totul vine din profunzimea statalității turco-mongole.

Tot de la Hoarda de Aur vine si tradiția mentinerii pe viata la putere, ca si voluntarismul inerent în luarea deciziilor de stat. Într-un astfel de regim, chiar dacă liderul țării are abilități deosebite și o moralitate excepțională, pana la urma, statul oricum vine în decădere, iar regimul își găsește inamicii – interni și externi. Cei interni sunt „nepatrioții”, „trădătorii” și „dușmanii poporului”. Externi – de regula o ” superputere monstruoasa” care-și impune voința „sau o coaliție de state” care urmareste sa încalce suveranitatea.

– În cartea dvs. comparati Duma de Stat rusă modernă cu ”Kurultai”. De ce?

– În Europa de Vest există o separare clară a puterilor în stat. Noi insa avem o republică super-prezidențială, în care instituția președinției este mai puternica decât alte ramuri ale puterii.

Și Duma de Stat nu este ca parlamentele din Europa de Vest, nu există un sistem de control. Duma votează mereu după cum îi spune președintele. Și orice inițiativă legislativă a președintelui este susținută de deputați. Sunt asiatic și mândru de asta, dar îmi place mai mult când puterile sunt separate si se controleaza reciproc. Tind mai mult la modelul occidental.

– Pe baza celor de mai sus, se pare că președintele rus este un han modern?

– Probabil este așa, pentru că are puteri mari și nimeni nu pune sub semnul întrebării abordările sale în rezolvarea anumitor probleme. De la sistemul de guvernare a Hoardei de Aur in Rusia a supravietuit ascultarea orbeasca față de lider, manifestat în conștiința și comportamentul întregii elite politice. Președintele Federației Ruse, care a avut o întâlnire cu Consiliul pentru relațiile interetnice din Yoshkar-Ola, a declarat: „Limbile republicilor naționale nu ar trebui impuse locuitorilor non-indigeni”. Și au început controale ale procurorilor în multe republici naționale. Dar, la urma urmei, avem o federație multinațională, iar în constituțiile republicilor naționale există un articol care spune că a doua limbă de stat este limba populației indigene a republicii și toți copiii care trăiesc în această republică ar trebui să o studieze în școala.

– Și „mentalitatea asiatică” este inerentă majorității populației rusești, se poate schimba cumva în viitorul previzibil?

– Bineînțeles, totul se schimbă, ar trebui să fie așa. Până acum nu s-a inventat nimic mai bun decât democrația. Cu separarea puterilor; cu societatea civilă care controlează puterea, o influențează, cu opoziția, fără persecuții din motive politice. Concurența liderilor este necesară – nu ca acum, când toată lumea știe cine va câștiga alegerile. Multe instituții europene, tradiții, obiceiuri, cultura politica europeana vor deveni parte a culturii noastre, spre istoricul Haramos Tiunidesev.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

10 Responses to Istoric: Statalitatea rusă își trage originea de la Hoarda de Aur

  1. ANTIPUTIN spune:

    Putin, han ? Fugi d’aci, este un ucigas sinistru, se va’neca in Nistru…

  2. bogdan spune:

    Or plecat trollii platiti ca nu-s denghi ! A picat aici un prost de serviciu fara bani pe nume Mareean in schimb – asta pare prost genuine…

  3. Radu2 spune:

    Ia auziți bre noada,Țăranu și ăilalți robi tătărăști ,Putin e din vana lu’ Gingseng ăla și de fapt e han mongol peste niște sclavi(slavi ) ! La munca ca va ia cu harapnicu!

    • bogdan spune:

      Or plecat trollii platiti ca nu-s denghi ! A picat aici un prost de serviciu fara bani pe nume Mareean in schimb – asta pare prost genuine…

    • mocanu dan spune:

      ESTE REAL CE SPUNE OMUL ALA….ISTORIA CARE AM INVATATO NOI ESTE UN MARE FALS..RUSII(DENUMIRE DATA DE GRECI) SUNT DOAR UKRAINIENII CARE GENETIC NU SUNT NICI MACAR SLAVI………SI ASTA AM FI TREBUIT SA O STIM DACA PRIVEAM CU ATENTIE BAZORELIEFELE DE PE TROPHEUM TRAIANII DE LA ADAMCLISI,UNDE SE VEDE CAVALERIA SARMATA(UKRAINIENII DE AZI)LUPTIND ALATURI DE DECEBAL….PROBABIL NE INRUDIM.

  4. Marian spune:

    Europa este Asia!Nu este despartita de ape si de nimic acest continent,doar din pixul unui ochelarist care poate a mai scris otravind adevarul ca”Poporul roman s-a format di contopirea Dacilor cu romanilor”.Pe cand noi Geto-Daci(Get-Beget adica adevarat geti)suntem aici pe pamantul nostru pusi de Domnul Dumnezeu de la facerea lumii.

    • mocanu dan spune:

      MAREANE!!!! AFLA CA GETII AIA DE LA NOI ERAU CEI MAI PUTIN NUMEROSI APOI URMAU TIRAGETII,LA NORD DE CARPATII PADUROSI PINA LA BALTICA ERAU SAMOGETII IAR PINA IN CHINA ERAU MASAGETII CONDUSI DE REGINA TOMIRIS CEA CARE LA SCURTAT DE CAP PE CIRUS CEL MARE..HERODOT A SPUS CA GETII SUNT CEI MAI NUMEROSI DUPA INZI DAR E PACAT CA SE CEARTA INTRE EI, DAR DACA S-AR UNI NU LE-AR STA NIMENI IN CALE….NIMENI NU E DE LA FACEREA LUMII(AIA AU DISPARUT) CI DE LA POTOPUL LUI NOE.

    • bogdan spune:

      Ba godace ! Mai ai frati acasa ? Du-te si-i impusca si pastreaza ultimul cartus pt tine ! Ai face un lucru bun pt umanitate… Auzi prostul din Asia ce grohaie…

    • bogdan spune:

      Mai dar prost mare esti ! Uralii va separa in doua Porcia ! DUpa Urali incepe Asia bolovane !

  5. bogdan spune:

    O turma de Porci inapoiata….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top