Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko şi-a anunţat marţi candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 31 martie, creditată cu prima şansă de sondaje care o plasează în faţa preşedintelui aflat la sfârşit de mandat Petro Poroşenko, informează AFP.

‘Sunt candidată la prezidenţiale’, a afirmat Timoşenko la Kiev în faţa a sute de persoane, în cadrul unui miting al partidului său Batkivşcina (Patria), scrie agerpres.ro.

‘Astăzi intrăm într-o nouă epocă de succes, de fericire şi prosperitate. Începem adevăratul marş înainte al Ucrainei, spre măreţia ei’, a adăugat ea, recunoscând că în trecut a ‘făcut greşeli’. ‘Poate că uneori greşesc, dar sincer mă căiesc’, a declarat ea.

Într-o atmosferă de sărbătoare, mai multe sute de persoane s-au reunit, între care soţul şi fiica fostului premier şi femeie de afaceri.

Unii manifestanţi agitau drapele naţionale ale Ucrainei în albastru şi galben, iar alţii pancarte pe care se putea citi ‘Credeţi în Ucraina!’, inscripţie însoţită de o inimă roşie simbolizând partidul.

Într-o înregistrare video difuzată în cadrul acestui miting, fostul preşedinte georgian Mihail Sakaşvili şi-a exprimat sprijinul în favoarea candidaturii Iuliei Timoşenko. ‘Ea este o luptătoare neobosită pentru Ucraina şi pentru interesele ucrainenilor’, a afirmat fostul preşedinte georgian care a fost un timp guvernator al regiunii Odesa (sud), înainte de a cădea în dizgraţia preşedintelui Petro Poroşenko şi a fi expulzat din Ucraina la începutul anului 2018.

Potrivit ultimelor sondaje, Petro Poroşenko, care încă nu şi-a anunţat oficial candidatura, este devansat de către Iulia Timoşenko, care a candidat şi în alegerile prezidenţiale din 2010 şi 2014.

Luni, un prim candidat, actorul Volodimir Zelenski şi-a depus oficial candidatura. Primul tur de scrutin va avea loc la 31 martie, iar al doilea va fi organizat două săptămâni mai târziu, dacă niciun candidat nu va obţine mai mult de 50% din sufragii.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Iulia Timoşenko și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidenţialele din Ucraina

  1. Marian spune:

    Iulia poate merita pe deplin functia de presedinte,văzând si cat a suferit la bulau!Nașpa ca il vor aresta pe porosenko ,pentru moartea si suferinta oamenilor de pe urma razboiului creat de el!

    • Clau spune:

      marLane…incepi cu un truism „apa e uda” si apoi improsti si imputi cu iz de lume rusa (aka rahat). Pai mai godace, ca sa spui ca Ucraina a pornit razboiul e la fel de deplasat ca si cum ai spune ca putincatropul e om…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top