Japonia îşi va accelera programul de achiziţii militare, în următorii cinci ani urmând să cumpere avioane ‘invizibile’, rachete cu rază lungă de acţiune şi alte echipamente avansate pentru a sprijini forţele americane în faţa expansiunii Chinei în Pacificul de Vest, transmite marţi Reuters, citând două documente guvernamentale.

Japonia îşi propune să cheltuiască 225 miliarde de dolari pentru achiziţii militare în următorii 5 ani, cu 6,4% mai mult faţă de perioada anterioară, noteaza agerpres.ro.

Aceste planuri sunt cel mai clar indiciu de până acum în ce priveşte ambiţia Japoniei de a deveni o putere regională, în contextul presiunii pe care o pun asupra aliatului său, SUA, ascensiunile Chinei şi Rusiei.

‘Statele Unite rămân cea mai puternică naţiune a lumii, dar rivalităţile naţionale ies la suprafaţă şi recunoaştem importanţa competiţiei strategice atât cu China, cât şi cu Rusia, care contestă ordinea regională’, se arată în programul de apărare pe 10 ani aprobat marţi de guvernul condus de Shinzo Abe.

La Beijing, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Hua Chunying, a declarat că Japonia ‘cântă aceeaşi melodie veche’ şi emite ‘remarci nechibzuite’ despre activităţi de apărare normale ale Chinei. ‘China îşi exprimă puternica nemulţumire şi opoziţie şi a emis deja proteste ferme’, a afirmat ea.

La rândul său, Rusia a anunţat luni că va construi noi cazărmi pentru trupele sale pe insule confiscate de la Japonia la sfârşitul ultimului război mondial.

Conform unui plan de achiziţii pe 5 ani aprobat marţi, Japonia va cumpăra 45 de avioane ‘invizibile’ Lockheed Martin Corp F-35, în valoare de 4 miliarde de dolari, în plus faţă de cele 42 deja comandate.

Noua comandă de avioane F-35 poate contribui ca Japonia să evite un război comercial cu Statele Unite.

Preşedintele american Donald Trump, care a ameninţat că va impune tarife la importurile de automobile japoneze, i-a mulţumit lui Shinzo Abe, la summitul G20 desfăşurat în decembrie în Argentina, pentru cumpărarea de către Japonia de aparate F-35.

Pe lista achiziţiilor militare din SUA se mai află două sisteme radar Aegis Ashore de apărare antiaeriană împotriva rachetelor nord-coreene, patru avioane de realimentare din zbor KC-46 Pegasus de la Boeing şi nouă avioane E-2 Hawkeye de la Northrop Grumman.

Două nave concepute iniţial pentru elicoptere, Izumo şi Kaga, vor fi modificate pentru a permite şi decolări scurte şi aterizări verticale ale avioanelor F-35.

Documentele evaluează şi ameninţările militare netradiţionale, o nouă unitate cibernetică a forţelor armate urmând să crească pe viitor capacitatea de reacţie împotriva atacurilor informatice, planurile guvernului incluzând şi măsuri de supraveghere spaţială.

Japonia cheltuieşte numai 1% din PIB pentru apărare, dar, datorită mărimii economiei sale, aceasta înseamnă că deţine una dintr cele mai mari armate, cu un important arsenal şi în jur de 250.000 de militari.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 3,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Japonia cumpără avioane F-35 şi sisteme Aegis pentru a contracara China şi Rusia

  1. xyulescu spune:

    Ar trebui sa cumpere si un pic de sare si multe lumanari, ca s-au dus timpurile in care pot duce razboaie impotriva Chinei…fara sa fie total distrusa si pamantul Japoniei eliberat total de idiotii pro-americani, sare sa le puna la chinezi pe coada. si lumanarile ca sa nu moara ca paganii fara un strop de lumina!

    • bogdan spune:

      Porkaneee ! China nici nu poate visa ca va ataca Japonia ! Cu atatea avioane invizibile nici nu vor sti chinezii ce i-a lovit ! Iar pt creierul tau redus: in zona mereu se afla unul sau doua Portavioane Nucleare ale USA pline de avioane gen F15 si F 35 ! Deci despre ce grohai tu aici ? Apoi Japonia poate folosi cele 2 portelicoptere pt F 35 cu decolare si aterizare verticala ! Si asa pt informarea ta Japonia in WW2 a avut cea mai mare flota de portavioane din lume (peste USA!) . Deci Japonezii daca vor pot ! Chinezii inca mai ramane sa demonstreze… Portavionul si avioanele chinezesti sunt de tehnologie sovietica …

  2. bogdan spune:

    Gresit partial ! Japonia va cumpara inca 105 avioane F35 nu doar 45 de bucati si va ajunge la un total de 147 bucati ! Vezi aici : https://qz.com/1499253/japan-is-now-the-biggest-foreign-buyer-of-lockheeds-f-35-fighters/ Asta va face ca pierderile cauzate de blocarea livrarilor de F35 catre Turcia sa fie acoperite ! Otomanii pot cumpara tehnica sovietica caci se pare ca o iubec tare mult…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top