Kuril Islands. KunashirRusia și Japonia vor discuta, la sfârșitul acestei săptămâni, despre disputa teritorială dintre ele ce datează de la cel de-al doilea război mondial, a indicat marți ministrul japonez de externe, Fumio Kishida, citat de agenția DPA.

”Sper să aibă loc discuții substanțiale privind relațiile ruso-japoneze în general, inclusiv semnarea tratatului de pace”, a declarat Kishida într-o conferință de presă, înainte de o reuniune cu omologul său rus, Serghei Lavrov, prevăzută să aibă loc la Tokyo la sfârșitul acestei săptămâni.

Negocierile de pace dintre cele două țări după cel de-al doilea război mondial au fost împiedicate de ocuparea de către Rusia a insulelor Kurile, situate în largul insulei Hokkaido (în nordul Japoniei). Japonia revendică mai multe dintre insulele cele mai sudice, pe care le numește Teritoriile din Nord.

Se așteaptă ca cei doi miniștri să discute și despre situația din Ucraina. O vizită a premierului nipon, Shinzo Abe, este prevăzută să aibă loc în mai la Moscova.

Fumio Kishida s-a numărat printre miniștrii de externe ai țărilor din G-7 care au condamnat, în declarația lor comună difuzată luni, ”anexarea ilegală” a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top