jnationalVicepreşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, social-democratul Bogdan Diaconu, afirmă că Ucraina face ‘un joc periculos’ recrutând tineri români din regiunea Cernăuţi pentru a-i trimite ‘în prima linie a frontului în locul ucrainenilor’.

Deputatul PSD adaugă că aceasta este soluţia pe care autorităţile de la Kiev au găsit-o pentru ‘exterminarea’ etnicilor români din regiune şi că România ‘nu va sta cu mâinile în sân’ în faţa unei astfel de atitudini prin care ‘Kievul egalează Rusia în cruzime şi dovedeşte că nu e cu nimic mai bună decât Moscova’.

‘Ucraina face un joc periculos încercând să diminueze numărul românilor din regiunea Cernăuţi prin transformarea lor în carne de tun în zona de conflict din estul ţării. În timp ce tinerii ucraineni sunt retraşi din zona fierbinte şi li se acordă statut de refugiaţi, tinerii români au primit ordin de recrutare în masă. (…) România nu va sta cu mâinile în sân în timp ce se pregăteşte exterminarea etnicilor români sub pretextul războiului şi de aceea relaţia cu Ucraina trebuie să sufere o modificare radicală’, spune social-democratul potrivit unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES.

Bogdan Diaconu subliniază faptul că autorităţile de la Bucureşti trebuie să intervină pe canale diplomatice ‘protestând faţă de exterminarea românilor pregătită în laboratoarele Kievului’.

Potrivit acestuia, România trebuie să fie pregătită să protesteze inclusiv la nivel european şi internaţional dacă Ucraina nu va renunţa la ‘planurile sale murdare’.

‘Prin acest comportament, Kievul ne arată că nu merită sprijinit în eforturile sale de a-şi conserva integritatea teritorială. România a avut toată bunăvoinţa faţă de problemele prin care trece statul ucrainean, în ciuda experienţelor negative anterioare cu acest stat, şi şi-a oferit sprijinul în acest sens, dar, ca întotdeauna în relaţiile cu ţările vecine, nu este tratată cu aceeaşi monedă’, explică Diaconu.

Deputatul PSD mai spune că românii nu au obligaţia să apere statul ucrainean, un stat ‘care le-a închis şcolile şi a făcut tot posibilul să-i asimileze, negându-le drepturile şi identitatea, pentru ca acum să descopere că românii sunt totuşi buni pentru ceva: pentru a fi ucişi într-un război care nu le aparţine’.

‘Faptul că etnicii români din Ucraina sunt singurii care au primit ordin de încorporare, în timp ce alte minorităţi sunt protejate, arată că statul ucrainean are şi alte scopuri decât cel de a umple frontul: acela de a sparge majoritatea românească din regiunea Cernăuţi şi a continua astfel mai uşor ulterior opera de asimilare şi de negare a identităţii româneşti’, conchide Diaconu, potrivit sursei citate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Jurnalul National: EXTERMINAREA ROMÂNILOR din Ucraina. Tineri etnici români din regiunea Cernăuţi, trimişi să lupte cu separatiştii proruşi

  1. dana spune:

    Oare de ce am impresia ca isi baga marele urs coada? cui I-ar veni ca o manusa ca Rominia sa se implice in acest conflict sub pretextul ´apararii rominilor din Ucraina? Propaganda ruseasca si-a inceput treaba?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top