BolotonoeMagistraţii care au judecat cu mult „curaj” şi duritate procese politice în Rusia, au dat dovadă de atitudine mult mai iertătoare în cazul unor inculpaţi de drept penal.

Hotărârile judecătoreşti în cauze penale sunt mult mai umane, deși infracțiunea este incomparabil mai violenta in comparatie cu faptele condamnatilor politici, potrivit unei analize pe Slon.ru.

Practic, examinand cazurile de mai jos, se poate sustine cu tarie ca in Rusia violatorii si ucigasii sunt tratati de justitie mai bland decat opozitia politica care demonstreaza (legal) in cadrul unui miting stradal (aprobat de Primarie).

Exemple

Dosarul Bolotnaia„:

Anul 2014. Inculpaţii au fost acuzaţi de incitare la revolta (citeşte strigare de sloganuri anti-Putin) şi violență împotriva unor reprezentanti ai autorităților (politia inarmata cu bate). Sentința: Alexey Gaskarov și Alexander Margolin 3 ani 6 luni cu executare; Ilya Goushchin 2 ani 6 luni cu executare. Pensionara Elena Kohtareva 3 ani 3 luni cu suspendare

***

Caz de viol:

Anul 2011. Acuzatul, senatorul Igor Provkin, fost reprezentant al Republicii Kalmykia în Consiliul Federației, a violat o studentă în vârstă de 24 de ani. Provkin a pledat vinovat și şi-a justificat violul prin faptul ca sotia sa a nascut recent un copil acest eveniment a provocat fostului senator stres. Sentința: 4 ani închisoare cu suspendare.

***

Accident mortal:

Anul 2010. Acuzatul Semin conducea mașina și nu a acordat prioritate unui trecator aflat pe trecerea de pietoni. A intrat in plin în fata care traversa starda, două zile mai târziu aceasta a murit la spital din cauza leziunilor. Sentința: 3 ani de închisoare cu suspendare, mai putin chiar si decat pensionara Elena Kohtarevoy, condamnata in dosarul politic Bolotnaia pentru 3 ani si 3 luni cu suspendare doar pentru că a strigat lozinci anti-Putin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top