KasparovNu se poate să ceri sânge la televizor 24 de ore din 24, 7 din 7, iar apoi să fii surprins de uciderea celui mai vocal opozant politic, sustine Garry Kasparov, politician rus de opoziție și campion de șah, cu aluzie la propaganda violentei si retorica de razboi a Rusiei, principala cauza a asasinarii lui Boris Nemtov, potrivit unui interviu exclusiv pentru revista Focus.

„Nimeni acum nu pot spune sigur cine a tras, dar va pot spune ca a fost ucis (Nemtov) de regim. Mă îndoiesc că Putin a dat ordinul. Cred că este din cauza atmosferei politice în care elementele cele mai degenerate si furioase considera că pot elimina fizic oamenii nedoriti. Putin a creat atmosfera în care au putut fi posibile astfel de asasinate „, – a spus Kasparov.

Potrivit lui Kasparov, moartea lui Nemțov este dovada unui „regim în putrefactie”.

„Nu poți cere sânge la televizor 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână, iar apoi să fii surprins că acest lucru se întâmplă pe stradă. Sângele varsat este rezultatul paranoiei totale si a îndoctrinarii oamenilor care au fost desfășurate în ultimul an”, – a spus el.

Și însuși Putin nu mai are niciun control asupra acestor furii lasate in liberate, mai spune Kasparov.

„Președintele rus nu mai poate controla acest proces, pentru ca ura, această natură bestiala a inceput sa se reverse peste margine. A inceput epoca faradelegii. Avem dusmani care ar trebui uciși pentru că sunt spioni americani, sau pentru că ei lucrează în beneficiul Ucrainei și așa mai departe…Nebunie si prostie. Dar dacă le bagi in cap oamenilor permanent tot acest nonsens, atunci mai devreme sau mai târziu pe strada încep să se întâmple lucruri teribile”, -a mai spus el.

Kasparov mai remarca un lucru. Boris Nemtov a fost asasinat la doar cativa metri de Kremlin.

„Cu toata desfasurarea permanenta de forte politienesti, care controlează fiecare centimetru, un om este împușcat în fata ochilor Kremlinului. Acest lucru dovedește că întreaga ierarhie de putere este ocupata nu cu asigurarea securității țării și cetățenilor săi, ci cu protecția regimului, a lui Putin și clicii lui” – mai spune Kasparov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Kasparov: Putin nu a dat ordinul de asasinare, doar l-a încurajat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top