daune economice2Moneda naţionala a Ucrainei (hrivna) va scădea în continuare și nu este vina Băncii Naționale, afirma Iuri Luțenko, şeful fracțiunii parlamentare „Blocul Petro Poroșenko” (BPP), citat de Cenzor.ua.

Potrivit lui, în 2014, Ucraina a pierdut 20% din economia sa din cauza ocupației, în 2015 – alte 20% din cauza faptului că Rusia şi-a închis piaţa pentru produsele din Ucraina. În acest an, pierderile economice vor fi înregistrate în continuare, pentru că „Rusia a impus bariere la operațiunile de export-import ale Ucrainei, care tranziteaza teritoriul Rusiei”, considere politicianul.

„Experții estimează pierderea la cel puțin 20% din PIB. Toate acestea, însumate, înseamnă că am pierdut jumătate din economie”, – a conchis Luțenko.

Potrivit lui, deși „Banca Nationala nu este în afara criticii, dar dacă în ţara jumătate din economie nu mai funcționează, înseamna ca hrivna va scădea în continuare”.

În acest sens, a declarat Luțenko, principala sarcină a guvernului este relansarea creșterii economice. „Avem nevoie de stabilitate politică ca o condiție prealabilă pentru progres economic”, – crede politicianul.

La începutul lunii februarie, rata de schimb al monedei nationale pentru un dolar și euro a scăzut la minimumul ultimelor 11 luni.

Guvernul de la Kiev a calculat scaderea economiei Ucrainei în 2015 la 10,4% din PIB.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

8 Responses to După un an de război şi parţial ocupată, Ucraina a pierdut jumătate din economie

  1. rsumy spune:

    Ucraina de azi, Romania anilor ’90.
    Inflatie…. urat.

    Pana la urma se va ajunge la un punct de echilibru.
    🙂

  2. yehudy spune:

    draga ivan, iti spun ca in 2017 putin va fi inlaturat de la putere de serviciile secrete si de armata brusa 🙂
    draga ivan, aceasta este njumai o afirmatie care pare nebuneasca, asa ca o sa-ti explic ce sta in spatele afirmatiei 🙂

    draga ivan, in momentul de fata rusia este un stat mafiot profund corupt. ca sa intelegi de ce afirm asta tin sa-ti amintesc ca ginerele lui putin a devenit miliardar in euro peste noapte dupa nunta 🙂 de asemenea bucatarul sef al lui putin are contracte cu armata rusa in valoare de peste 500 milioane euro 🙂 asta se poate intampla numai intr-un stat mafiot si profund corupt 🙂
    draga ivan, deci am demonstrat ca rusia este un stat mafiot profund corupt 🙂

    sa mergem mai departe, draga ivan 😉
    rusia este un stat dominat de cultul personalitatii lui putin: nimeni nu are nici o initiativa pana cand putin nu apare la televizor si sune ce esrte de facut 🙂 apoi toate ministerele indeplinesc vointa lui putin 🙂 draga ivan, sa-ti spun care este frumusetea cultului personalitatii: la un moment dat, toti factorii de decizie din rusia vor putea spune ca numai utin este de vina, ei au executat ordinele lui putin (aici remarc ca utin nu a invatat nimic de la stalin,) 🙂
    draga ivan, deci rusia este un stat mafiot, profund corupt si aservit cultului ppersonalitatii lui putin 🙂
    draga ivan, intr-un stat mafiot, profund corupt si aservit cultului personalitatii conducatorului, ceea ce conteaza este puterea si banii, nu nivelul de trai al cetateanului de rand 🙂 in rusia nivelul de trai al cetateanului de rand tocmai a scazut la jumatate si va scadea si mai mult 🙂
    draga ivan, daca visteria unui stat stat mafiot, profund corupt si aservit cultului personalitatii conducatorului s-a golit, iar nivelul de trai al cetateanului de rand a scazut la jumatate, mafiotii de rangull al doilea vor simti o dubla amenintare: de sus nu mai vin bani (dar mafiotii de rangul al doilea trebuie sa-si plateasca cotizatia catre conducatorul suprem), de la cetatenii simpli nu mai au ce stoarce, mai mult cetatenii incep sa-i urasca pe mafiotii de rangul al doilea, exponentii conducatorului suprem 🙂

    si atunci, draga ivan, mafiotii de rangul doi vor decide sa dea o lovitura de stat; sa inlature comandantul suprem si toti mafiotii de primul rang. apoi mafiotii din rangul doi isi vor imparti toate averile mafiotilor din primul rang, inclusiv pe cea a comandantului suprem 🙂
    draga ivan, acum este o negociere intensa pe cele 40 de miliarde de euro ale lui putin, dar o data negocierea terminata putin va fi inlaturat de la putere 🙂

  3. yehudy spune:

    draga ivan, si rusii au pierdut jumatate din valoarea rublei,in numai un an (adica tot jumatate din economia nationala, dar numai intr-un an) dar in schimb rusii au persectiva rezultatelor spectaculoase in domeniu armamentelor: bucatarul sef al lui putin si ginerele lui putin (care au contracte de ordinul sutelor de milioane de euro cu armata rusa) vor inventa noi arme: prastia si aruncatul cu bolovani 🙂
    draga ivan, in 2017 putin va fi inlaturat de la putere de serviciile secrete si de armata rusa datorita prabusirii ecfonomiei ruse care nu va mai putea plati nici soldele militarilor 🙂

  4. Fritz spune:

    Au pierdut jumatate din economie,dar in schimb au democratie,libertate,fraternitate cu UE. Sa vedem ce le rezerva viitorul,cred ca nu mai dureaza mult si Ucraina va fi o amintire.

    • Catun spune:

      „Au pierdut jumatate din economie” sau le-a fost distrusa ca au avut alta optine decat Putin?
      Si era mai bine cu Putin, nu?

    • rsumy spune:

      Și ruslocii n-au pierdut nimic???

      Rubla a căzut direct în cap (52 săptămâni), de la 48 la 79 ruble (azi) / $.

      La mai mare, rusloci împuțiți….
      🙂

    • yehudy spune:

      draga ivan, si rusii au pierdut jumatate din valoarea rublei,in numai un an (adica tot jumatate din economia nationala, dar numai intr-un an) dar in schimb rusii au persectiva rezultatelor spectaculoase in domeniu armamentelor: bucatarul sef al lui putin si ginerele lui putin (care au contracte de ordinul sutelor de milioane de euro cu armata rusa) vor inventa noi arme: prastia si aruncatul cu bolovani 🙂
      draga ivan, in 2017 putin va fi inlaturat de la putere de serviciile secrete si de armata rusa datorita prabusirii ecfonomiei ruse care nu va mai putea plati nici soldele militarilor 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top