ucraKievul a anunțat sâmbătă că a încheiat ultima etapă a retragerii armelor sale de pe linia frontului din estul separatist prorus, retragere prevăzută în acordul semnat în septembrie de părțile implicate în conflict, în vederea consolidării armistițiului în estul Ucrainei.

Potrivit purtătorului de cuvânt militar Oleksandr Zavtonov, citat de AFP, armata ucraineană și-a retras sâmbătă mortierele de calibru 82 milimetri din localitățile Piski și Opîtne, situate în apropierea aeroportului din Donețk, care a fost luni de zile teatrul unor confruntări violente între militarii ucraineni și rebelii proruși.

Este vorba de ultima etapă a retragerii armelor de către armata ucraineană din regiunea Donețk.

Anunțul Kievului intervine după ce separatiștii proruși au indicat, la rândul lor, joi că au încheiat retragerea armelor de pe teritoriul pe care îl controlează.

În regiunea vecină, Lugansk, cele două părți au anunțat deja din octombrie încheierea retragerii armamentului lor.

Agerpres

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top