Ministrul de Interne al Ucrainei, Arsen Avakov a cerut Interpolului să respingă cererea emisa de autoritatile ruse privind urmarirea internaționala a fostul premier ucrainean, liderul partidului „Frontul Popular“ Arseni Iațeniuk, anunță canalul tv „112 Ukraina“.

Ucraina a primit o copie a cererii din partea organelor de drept din Rusia, adresata Secretariatului General al Interpol din Lyon, în care fostul prim-ministru al Ucrainei este declarat urmarit general și se solicita arestarea acestuia, cu ulterioara extrădare în Rusia.

O instanta de judecata din Rusia a aprobat, pe 27 martie, decizia de arestare în absență a fostului prim-ministru al Ucrainei, Arseni Iațeniuk.

Potrivit Curții ruse, Iațeniuk este acuzat ca a luat parte în calitate de voluntar la luptele impotriva Rusiei in timpul razboiului din Cecenia, cu incadrarea juridica a faptei – „participare la un grup armat (banda) și săvârșirea de violente în cadrul acestuia“.

Recent, Consiliul Europei a adoptat o rezoluție în care critică Rusia (si Iranul) pentru abuzul așa-numitelor „cartonașe rosii”, emise de Interpol, transformat de Kremlin intr-o forma de persecutie a oponentilor politici si dizidentilor interni.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

8 Responses to Kievul cere agenției Interpol să refuze mandatul internațional de arestare emis de Moscova pe numele lui Iațeniuk

  1. Catun spune:

    Rusia isi trimite psihopatii pe post de papuse.

  2. SaakasBilly spune:

    DECI PSIHOPATUL ASTA CRIMINAL CHIAR E UN TERORIST ,LUCRU PE CARE NICI OCCIDENTUL FASCIST NU LA NEGAT ,DAR EI ASCUND TERORISTII SI II SALVEAZA DIN FATZA JUDECATII TRIBUNALELOR ,ASTA SE STIE NU DE IERI DE AZI !! CHIAR ACUM REFUZA SA EXTRADEZE SARBILOR UN TERORIST ALBANEZ !! PAI DACA EI SUNT TERORISTI SI NAZISTI,NORMAL CA LE IA APARAREA LA ASTIA !! NU ??

    • SaakasBilly spune:

      MAI ALES CA CIA IA ANTRENAT SI FORMAT !! CIA CARE E CEL MAI MARE ORGAN TERORIST DE PE PLANETA ,AL SINGURULUI IMPERIU NAZIST SI TERORIST ,CEL RICAN !!

  3. bogdan spune:

    In foarte scurt timp Interpol nu va mai aresta si extrada pe nimeni la cererea porcilor din kremlin ! Deciziile din aceasta dictatura terorista vor fi verificate la sange si doar in caz exceptional va mai fi cineva extradat catre aceasta dictatura !

    • SaakasBilly spune:

      DIN MOMENTUL ALA NU MAI E ORGANISM INTERNATIONAL !! CRED CA ORICUM DUPA TOATE MAGARIILE FACUTE E MAI DEGRABA O ANEXA A TERORISTILOR RICANI ,SI A PRIETENILOR LOR NAZISTI IUROPEI !!

  4. SaakasBilly spune:

    ASTA E UN TERORIST CARE A LUPTAT DE PARTEA TRUPELOR TERORISTE CECENE IN CAUCAZ !! BINENTELES CA AGENT CIA !! DE FAPT TOT CA AGENT CIA SI SUB COMANDA LOR,ANTRENAT DE EI ,A PARTICIPAT SI LA LOVITURA DE STAT DE LA KIEV !! ACUM POATE E TRIMIS PE TEREN IN ALTA PARTE IN VRE-UN STAT FOST SOVIETIC ,SA ARANJEZE DE O „PRIMAVARA” SAU DE UN „MAIDAN” !! POATE E DETASAT IN VENEZUELA UNDE DEJA „PRIMAVARA” RICANA A INCEPUT DEJA !! RUSII NU SUNT NAIVI,STIU CA NU E NICI O SANSA SA-L EXTRADEZE PE CRIMINALUL ASTA,DAR CUM CHESTIILE ASTEA FUNCTIONEAZA PE BAZA DE RECIPROCITATE E BINE SA FIE UN PRECEDENT !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top