Agresiunea Rusiei în Ucraina nu poate fi noua normalitate în Europa, a declarat ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, în cadrul celei de-a 24-a ședințe a Consiliului ministerial al OSCE de la Viena.

„Rusia, prin acțiunile sale, a încălcat toate cele zece principii ale Actului Final de la Helsinki … De obicei este greu să încalci toate cele 10 principii, dar Rusia a reușit în acest sens”, a spus el.

„Agresiunea rusească din Donbas a ucis deja mai mult de zece mii de oameni și a forțat doua milioane de persoane să-și părăsească locuințele … Aceasta nu poate fi noua normalitate în Europa”, a spus Klimkin.

„Și când cetățenii ucraineni din Crimeea ocupată sunt supuși unei represiuni severe și Rusia ignoră deciziiile instanței internaționale a ONU, aceasta nu ar trebui să fie acceptată ca o noua normalitate în Europa”, a adăugat el.

Klimkin a mai spus că nu există semne că Rusia a căutat vreodată să pună în aplicare acordurile de la Minsk.

Totodata, el a declarat că este greșit să vorbim despre revenirea la ”războiul rece”, deoarece Rusia desfasoara un război real împotriva Ucrainei, a Europei și a valorilor sale.

Mai târziu, ministrul de externe al Ucrainei a reacționat pe Twitter la proaspata declarație a omologului rus Serghei Lavrov, care a spus că desfășurarea misiunii ONU de menținere a păcii în Donbas este destinata „sa creeze acolo o administrație de ocupație“

„La reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE de la Viena, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus despre desfășurarea inițiativei misiunii ONU de menținere a păcii în Donbas ca este o “intenție de a crea acolo administrație de ocupație”. Cred că administrația de ocupație deja a fost creata acolo. Este administrația de ocupație a Rusiei ..” – a scris Klimkin pe twitter.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Klimkin: Agresiunea Rusiei nu poate fi noua normalitate în Europa

  1. bogdan spune:

    Adevarata fata à Rusiei:

    „Indemn la realism. Statistici versus propaganda

    În realitate, Rusia profunda, nu închipuita si idilica ”Sfânta Rusie”, traverseaza o stare de marasm moral si dezechilibre interne majore, iar radiografia statistica oficiala vorbeste de la sine: 52% de atei si agnostici declarati, o comunitate musulmana robusta cuprinzând între 20 si 30 de milioane de etnici nerusi, cel mai adesea priviti cu suspiciune si ostilitate, doar 2% dintre rusii declarati ortodocsi frecventeaza biserica macar o data pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritara numeric în corpul social al Federatiei Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusa integral doar în tuvina si mordvina), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (asa numitii ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior si 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa si Asia, locul întâi în lume la prostitutia masculina în armata si implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatarii sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel putin o data în viata (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rata a mortalitatii de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infractiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, dupa India), peste 1 milion de dettnuti (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rata de 800-810 detinuti la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a ti atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii parinti (peste numarul de la încheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai putin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localitati eixsta doar pe harta, 20,3 milioane de familii monoparentale (asa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeti ?i 1,5 milioane de functionari în aparatul administrativ (triplu fata de perioada sovietica!), mita si spagile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie si alcoolism, Rusia depaseste toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc (Russia pop tot 140 milioane vs UE pop tot 507 milioane !)…

    Aceasta este doar una dintre fotografiile adevaratei si nenorocitei Rusii de care se exalta adeptii scolii geopolitice eurasianiste, daca o privim fara ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Asa arata pe viu Rusia eurasianista doritoare sa se întinda mai întâi din Carpati pâna în Pamir si apoi sa cotropeasca si ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeana ! O Rusie ca ”buric al pamântului”, o Rusie pretins mesianica, o Rusie care produce mai putin decât consuma, o Rusie devenita o banala ”pompa de benzina a lumii” si care, iata, va introduce(a introdus deja-2016 !), chiar de anul acesta, pentru populatia subnutrita din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de baza! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însa vom spune: functioneaza economia sau nu functioneaza, dar ce spune Tarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia si va fi. si ce, parca ati avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant! Caci nu doar cu pâine se va satura…., le va aminti Tarul!”. Cretinism de gandire si exprimare sic…

    Concluzia ferma este ca eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio sansa reala de succes în Romania si aproape sigur si in Republica Moldova. Vrabia malai viseaza si calicul praznic ! Esecul eurasianistilor este garantat de simplul fapt ca acestia sunt opaci la realitatile vii, fiind prea lipiti cu inima de desertaciunile lumii acesteia si cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu. Oricum, trebuie sa fim întotdeauna pregatiti în fata oricarui efort de seductie pe care se chinuie sa-l faca, stângaci si ridicol, adeptii sai de la noi”.

    Iar aici nu-s trecute razboaiele si invaziile efectuate in tarile vecine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top