Autorităţile de la Kremlin au afirmat miercuri că una dintre versiunile luate în considerare în cazul exploziei produse la o şcoală din oraşul Kerci, în Peninsula Crimeea, în care cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa, este cea a unui atac terorist, relatează Reuters.

Iniţial s-a vorbit despre faptul că explozia a fost cauzată de o butelie de gaz.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că un act terorist se află printre versiunile luate în calcul de autorităţi, iar preşedintele Vladimir Putin a ordonat serviciilor de securitate să facă investigaţii.

Agenţia de ştiri RIA Novosti a citat un oficial din Comitetul Naţional Antiterorism (CNA) care a declarat că explozia a fost provocată de un dispozitiv exploziv. Puțin mai târziu, CNA a raportat deschiderea unui dosar penal în baza art. 205 din Codul penal (act terorist). Potrivit anchetatorilor, bomba care a explodat era umpluta cu obiecte metalice, pentru a creste numarul victimelor.

Un angajat de la spitalul din Kerci a declarat că 18 persoane au fost deja internate cu răni provocate în explozie, iar medicii aşteptau ca alte 50 de persoane rănite să fie aduse la spital.

Fotografii de la locul incidentului postate de Kerch.FM arătau ferestre de la parterul clădirii de două etaje sparte în urma exploziei şi resturi ale clădirii avariate.

Şcoala în care s-a produs explozia este un colegiu tehnic care asigură formare profesională elevilor.

Rusia a anexat regiunea Crimeea de la Ucraina în 2014, atrăgându-şi astfel condamnări la nivel internaţional şi sancţiuni occidentale. Peste strâmtoarea Kerci a fost construit un pod care leagă Crimeea de Rusia.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Kremlin: Explozia la un colegiu din Kerci ar putea fi un act terorist

  1. Liviu spune:

    Hai sictir cu conspirationismele de 2 lei! Sa vi le bagati undeva…

  2. bogdan spune:

    Da da da ! Act terorist ! Un pork beat s-a crezut Rambo dupa ce a jucat prea mult pe consola…porci inapoiati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top