Întâlnirea președinților Rusiei și Statelor Unite – Vladimir Putin și Donald Trump – la summitul G-20 din Buenos Aires a fost convenită și au loc pregătiri în continuare, a declarat secretarul de presă al șefului statului rus, Dmitri Peskov. Potrivit acestuia, nu există alte informații de la „omologul american” și ca agenda președintelui Rusiei de vineri și sâmbătă este programata la minut, a adăugat Peskov.

Cu o zi înainte, președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu acordat The  Washington Post că discuția sa cu Vladimir Putin pe marginea summitului G-20 din Argentina ar putea fi anulată.

Trump a declarat că nu-i „place actul agresiunii ruse împotriva Ucrainei”. Președintele american a menționat că încă așteaptă un raport complet al consilierilor săi cu privire la incidentul din strâmtoarea Kerci, în urma căruia grănicerii ruși au capturat trei nave ucrainene cu 24 de marinari. 15 dintre ei, inclusiv trei răniți în timpul reținerii, au fost arestați sub acuzația de încălcare a frontierei de stat a Rusiei.

Summitul G-20 va avea loc în Argentina între 30 noiembrie și 1 decembrie.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Kremlin: Pregătirile pentru întâlnirea Putin-Trump nu au fost sistate

  1. bogdan spune:

    Nici nu au fost incepute…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top