Kremlinul a avertizat că guvernul rus va „urmări penal“ pe toți cei care fac apeluri de a ieși la mitinguri neautorizate pe 7 octombrie – ziua de naștere al președintelui rus Vladimir Putin.

Potrivit corespondentului UNIAN în Rusia, declarația a fost făcută de Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus, în comentariul său la adresa apelului liderului opoziției ruse Alexei Navalnîi de ieși la proteste pe 7 octombrie.

„Știți că apelurile la activități și demonstrații neautorizate sunt contrare legii aplicabile, și, desigur, cei care fac astfel de apeluri vor fi urmăriti penal“, – a spus Peskov.

Pe 2 octombrie, Navalnîi a fost pentru a treia oară condamnat la 20 de zile de  închisoare pentru apelurile sale în rețelele sociale de a merge la mitingul din Nijni Novgorod.

„Dacă înainte mă închideau pentru manifestații publice neautorizate, acum sunt arestat pentru un miting complet legal. Probabil, acesta este un fel de cadou pentru aniversarea lui Putin”, a spus Navalnîi, comentând decizia instanței.

În octombrie, opozantul rus planuia să organizeze mai multe acțiuni de protest în orașele rusești. În special, pe 7 octombrie, urmeaza sa se sustine un astfel de eveniment în Sankt Petersburg, orasul natal al lui Vladimir Putin.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Kremlinul a amenințat cu arestări pe cei care îndeamnă la proteste publice de ziua lui Putin

  1. bogdan spune:

    Pt Ventil si Noada Sulii(aka Taranu Ivan)

    Pai la voi cine e impotriva Pitikului dement si Pedofil efectiv ori dispare ori e impuscat pe strada, ori in lift, ori este iradiat ! Ce sa mai vorbim de mitinguri ! Alea sunt arestari in masa ! Vai mama voastra de inapoiati !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top