PeskovNoile sancțiuni impuse de Departamentul de Comerț al SUA împotriva companiilor rusești încurcă posibila cooperare dintre cele două țări în diverse domenii, a declarat secretarul de presa al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Interfax.

„Acest lucru este în disonanță gravă cu temele legate de o posibilă cooperare în domenii sensibile, care au fost discutate la întâlnirea celor doi președinți”, – a spus Peskov.

Oficialul și-a exprimat regretul cu privire la faptul că întalnirea liderilor american si rus și a oficialilor celor doua tari, atât la summit-ul G20 din China, cât și în zilele următoare „au fost umbrite de aceste măsuri suplimentare de extindere a sancțiunilor”.

Purtatorul de cuvant al presedintelui rus a promis că Rusia va analiza noua listă de sancțiuni, adăugând că acestea nu contribuie la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.

Amintim, Departamentul de Comert al SUA a extins lista firmelor împotriva cărora vor fi impuse sancțiuni în legătură cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Este vorba de 81 firmecare intră sub incidenta sancțiunilor pentru încălcarea dreptului internațional și a alimentării conflictului din estul Ucrainei.

Cele mai multe dintre aceste companii sunt situate în Rusia și Crimeea, două – în Hong Kong și două – în India.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Loading...

Related Posts

One Response to Kremlinul a declarat ca noile sancțiuni „încurcă cooperarea” dintre SUA și Federația Rusă

  1. bogdan spune:

    Mai corect : noile sanctiuni incurca godacii in realizarea planurilor lor demente ! Asta era si scopul lor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top